Vreme mai caldă decât normalul până la jumătatea lunii septembrie

Vreme mai caldă decât normalul până la jumătatea lunii septembrie
Temperaturile se vor menține peste valorile normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a României, până la jumătatea lunii septembrie. Cele mai mari abateri termice sunt prognozate în regiunile vestice și centrale, potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 17 august – 14 septembrie 2026.
În săptămâna 17–24 august, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, cu cele mai mari diferențe față de normal în vestul și centrul țării. În sud-est, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice.
Meteorologii estimează, pentru aceeași perioadă, un deficit de precipitații la nivelul întregii țări. Cele mai accentuate lipsuri de precipitații sunt așteptate în zonele montane.
În intervalul 24–31 august, temperaturile medii vor rămâne peste valorile normale în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice și centrale. Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele obișnuite, cu posibilitatea unor valori ușor mai ridicate în zonele montane și în vest.
Pentru săptămâna 31 august – 7 septembrie, ANM prognozează temperaturi ușor peste normal în vestul, nordul și centrul țării. În restul regiunilor, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice începutului de toamnă. Regimul pluviometric este estimat ca fiind normal la nivel național.
Și în perioada 7–14 septembrie, temperaturile se vor menține ușor peste mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. Cele mai pronunțate abateri termice sunt prognozate în zonele intracarpatice.
În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează cantități apropiate de cele normale pentru această perioadă, în ultima săptămână analizată.
Prognoza ANM este una pe termen mediu și indică tendințele generale ale temperaturilor și precipitațiilor, fără a putea anticipa cu exactitate episoadele de caniculă, furtunile sau ploile abundente.