Voucherele de alimente ar putea dispărea în acest an

by Florian Popa

Guvernul a ajuns la fundul sacului şi nu îşi mai permite să ia noi măsuri de sprijin pentru populaţie. În plus, surse din coaliţie susţin că obiectivul pentru acest an al celor trei partide de la guvernare este de a ţine inflaţia sub control. Dacă nu vor reuşi asta, s-ar ajunge inclusiv la anularea ajutoarelor deja existente, scrie antena3.ro.
Şi nu sunt puţine. E vorba de 50 de euro bilunar, voucherele de alimente pe care le primesc 2,4 milioane de persoane defavorizate. Alte patru milioane de români primesc 1400 de lei ajutor de încălzire, plus a 13-a pensie.
Dacă ar da noi ajutoare, ar duce la creşterea inflaţiei şi aşa mare, de aproape 17%. Deci, în momentul de faţă, scopul coaliţiei şi al guvernului este de a creşte puterea de cumpărare prin scăderea inflaţiei.
Ţinta este ca spre sfârşitul anului, rata inflaţiei să scadă spre 10%, ceea ce ar duce la scăderea dobânzilor creditelor, ROBOR şi IRCC, scăderea preţurilor produselor alimentare.
De asemenea, guvernul mizează pe scăderea preţului energiei şi carburanţilor, care sa ducă şi mai mult la scăderea inflaţiei.
Aşa că, la nivelurile conducerii PNL şi PSD, nu sunt luate în calcul noi ajutoare pentru populaţie.
Nici măcar social-democraţii, care cochetau cu ideea de a majora pensiile, după ce preiau guvernarea, nu mai consideră posibil acest lucru şi vor să lase pentru 2024 şi o nouă mărire a punctului de pensie şi a alocaţiei copiilor.

Facebook Comments