Vot favorabil în Senat pentru legea care permite unor arădeni să iasă mai repede la pensie fără penalizări

by Andreea Radu

Vot favorabil în Senat pentru legea inițiată de deputații PNL Glad Varga și Sergiu Bîlcea prin care prevede că persoanele expuse la poluarea generată de Combinatul Chimic Vladimirescu, care locuiesc de peste 30 ani în Arad, Vladimirescu, Horia, Cicir și Mândruloc se pot pensiona anticipat cu doi ani, fără penalizare!

„Propunerea legislativă pe care am iniţiat-o împreună cu Sergiu Bîlcea pentru a extinde categoria de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare a fost adoptată de Senat cu majoritate de voturi. Urmează dezbaterile procedurale şi în Camera Deputaţilor, unde sper că va exista aceeaşi direcţie favorabilă adoptării, pentru că practic se elimină discriminarea oamenilor afectaţi de emisiile de gaze şi vapori provenite de la fostul Combinat de Îngrăşăminte Chimice din zona judeţului nostru”, a spus deputatul Glad Varga.

„Este un act de dreptate pentru locuitorii de aici, care trebuie să beneficieze de facilități similare cu alte localități afectate de poluare. Legislația prevede acest tip de facilități pentru zonele afectate de poluare, este și cazul celor din localitățile amintite. Sperăm să avem o lege favorabilă, care ajută foarte multe persoane din Arad, Vladimirescu, Horia, Cicir și Mândruloc!”, a spus Sergiu Bîlcea.

Facebook Comments