VOLUNTARII PREMIAZA CEA MAI FRUMOASA GRADINA

by Cosmin Mihuta

Voluntarii din cadrul proiectului GAIA inițiază proiecte în sprijinul comunității locale. Aceștia îi invită pe arădeni să se înscrie într-o competiție pentru cea mai frumoasă grădină/spațiu verde din oraș. Tot ceea ce trebuie să facă cei care doresc să intre în concurs este să trimită pe 3 poze reprezentative, însoțite de datele de contact pe adresa de e-mail gaiaprojectarad@gmail.com. Arădeanul care se va clasa pe primul loc va primi un certificat pentru cea mai frumoasă grădină din Arad.  Termenul limită până la care se pot trimite fotografiile este 28 iunie 2014.

Proiectul GAIA finanțat prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat în cadrul parteneriatului internațional compus din urmatoarele organizații: Youth Network for Development and Innovation din Iordania, Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia și Asociația Culturală Ingalicia din Spania. Proiectul este coordonat de Asociația Clubul Tinerilor Arădeni DELTA – Filiala Timiș, cu sprijinul Comisiei Europene.

Voluntarii au astfel  ocazia să interacționeze și să colaboreze cu comunitatea locală și cu asociațiile de proprietari, în scopul de a îmbunătăți mediul urban și spații publice. Eforturile lor vor contribui la dezvoltarea urbană și la stabilirea de bune practici pentru comunitatea locală.  Puterea exemplului lor va oferi un mare impact a activitaților proiectului în cadrul comunităților în care se vor desfășura.

Facebook Comments