VOLUNTARII DISCUTA IN SCOLILE ARADENE DESPRE RECICLARE

by Cosmin Mihuta

Voluntari din trei țări – Portugalia, Lituania și Turcia derulează pe parcursul acestui an un proiect în Arad. Acest proiect presupune și deplasări la instituțiile  de învățământ unde elevii sunt învățați despre ce înseamnă reciclarea.
De curând, au participat la Colegiul Economic Arad unde au făcut o prezentare pe această temă și au avut discuții interactive cu elevii învățându-i sa prețuiască natura și tot ce le oferă.
Acțiunea s-a derulat în cadrul proiectului GAIA finanțat prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat în cadrul parteneriatului internațional compus din urmatoarele organizații: Youth Network for Development and Innovation din Iordania, Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia și Asociația Culturală Ingalicia din Spania. Proiectul este coordonat de Asociația Clubul Tinerilor Arădeni DELTA – Filiala Timiș, cu sprijinul Comisiei Europene. Spotlights on Youth este un proiect care presupune un stagiu de voluntariat de 10 luni și 3 săptămâni în Arad, cu implicarea a nouă voluntari din Portugalia, Lituania și Turcia.
Activitățile din cadrul acestui proiect sunt grupate pe două componente: conștiință europeană şi artă și cultură.
Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Facebook Comments