“Vlad Petrean, la categoria 110 kg, a fost eliminat din primul tur. Lipsa de experiență și emoțiile l-au tras puțin în jos. Însă este o etapă importantă pentru el, iar ceea ce pare azi un eșec este, de fapt, un pas spre maturizare sportivă. Știm că se putea mai mult. Dar în sport, lucrurile imprevizibile fac parte din drum. Cu toate acestea, sunt mulțumit de comportamentul și atitudinea sportivilor noștri. Suntem încă în perioada de acumulare: muncă, disciplină, experiență. Rezultatele vor veni, e doar o chestiune de timp. Important este să construim fundația corect – cu răbdare, cu pasiune și cu credință. Și un gând din inimă pentru toți cei care cred în acest drum: Performanța se clădește în echipă. Iar echipa noastră nu înseamnă doar sportivi și antrenori, ci toți cei care aleg să fie alături de noi – prin gesturi simple, prin susținere, prin încurajare, prin orice contribuție care face diferența.” Profesorii secției de lupte ai clubului arădean sunt Răzvan Codrean, Ovidiu Burghelea și Ioan Coste.
Vlad Petrean a concurat la Campionatul European de cadeți la lupte
Sportivul CSS Gloria Arad și component al lotului național de Lupte, Vlad Petrean (foto - primul dreapta, dublă legitimare CSS “Gloria” Arad - ACS Lupte Roman Codrean, elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Vasile Goldiș” Arad) a participat recent la Campionatul European de lupte destinat cadeților U17. Competiția desfășurată în Macedonia de Nord, la Skopie, a adunat la startul categoriei 110 kilograme lupte greco-romane, acolo unde Vlad a concurat, 18 sportivi din 18 țări europene. Antrenorul lotului național, Mihai Mihuț, a transmis la finalul competiției: