Vlad Botoș: Alianța 2020 USR PLUS a început strângerea semnăturilor pentru alegerile europarlamentare

by Andreea Radu

Pentru a participa la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, Alianța 2020 USR PLUS demarează o campanie de strângere de semnături, conform cerințelor legale. Toți cetățenii care doresc să se implice în reforma clasei politice și a administrației din România sunt invitați să se alăture.

Conform legislației electorale, alianța trebuie să depună până la finele lunii martie un număr de minim 200.000 de semnături, pentru a putea participa în competiția pentru Parlamentul European. Cele două formațiuni își propun să obțină sprijinul a cel puțin 300.000 de români.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”Ca de obicei, USR alături de PLUS al lui Dacian Cioloș sunt partidele care ies în stradă pentru a colecta sprijinul cetățenilor. După campania de succes #FărăPenali, care a mobilizat peste un milion de români, vom fi din nou alături de cetățeni, în următoarele săptămâni.

Ne vom baza foarte mult pe sprijinul celor care vor să profite de ocazia de a face ceva concret pentru reforma clasei politice. Cu toții ne-am săturat să vedem la Bruxelles neveste, fiice și secretare de politicieni. Alianța 2020 USR PLUS va trimite în Parlamentul European o echipă de profesioniști, o echipă care va reprezenta România cu brio.

Vom pune cât de curând la dispoziția cetățenilor listele, pentru ca aceștia să poată se adune semnături din familie, de la prieteni, colegi și cunoștințe. Vom comunica punctele de colectare, unul dintre acestea fiind sediul USR de pe strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4. Vom fi prezenți pe stradă, în piețe, oriunde putem lua contact cu cei pe care îi reprezentăm. Împreună vom fi puternici, pentru o Românie pro europeană.

 

Facebook Comments