Vizită surpriză pentru Daniela Chiriac şi gimnastele din ansamblul de junioare

by Sorin Haut

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, japonezul Morinari Watanabe, s-a întâlnit cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.  ”Am avut onoarea de a-l întâlni pe domnul Morinari Watanabe, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic. Un profesionist, un pasionat care consideră că sportul înseamnă speranţă, prietenie, solidaritate şi crede în puterea acestuia, mai ales în vremuri dificile’‘, a scris Novak în reţeaua de socializare. Ministrul Novak a precizat că Watanabe a dat asigurări că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în ciuda incertitudinii provocate de situaţia sanitară locală şi mondială, confirmând totodată că va participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo ca sportiv. Watanabe, prezent în România pentru a asista la cea de-a 20-a ediţie a Cupei ”Irina Deleanu” la gimnastică ritmică, desfăşurată săptămâna trecută, s-a întâlnit zilele acestea şi cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a vizitat sala de gimnastică din cadrul Complexului Sportiv Dinamo şi a admirat automobilele de lux aflate în colecţia lui Ion Ţiriac.

Daniela Chiriac: „O mare onoare şi un moment unic!”

De vizita preşedintelului Federaţiei Internaţionale de Gimnastică s-au bucurat, la Complexul Olimpic de la Izvorani şi componentele ansamblului de junioare al României la gimnastică ritmică, coordonat de antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac. Din echipa tricoloră, participantă la Cupa Irina Deleanu, au făcut parte şi trei din gimnastele arădene de la CS Municipal, Catrina Buniov, Dalia Marin şi Carina Crainic. Ansamblul de junioare pregăteşte Campionatele Europene de la Varna (Bulgaria), programate în perioada 9-13 iunie. „O mare onoare pentru mine și sportivele pe care le pregătesc în cadrul CNOPJ! A fost un moment unic, emoționant și extrem de motivant! Mulțumim COSR și doamnei președinte a FRGR, Irina Deleanu, pentru susținere!”, a scris Daniela Chiriac pe facebook.

Pregătiri pentru Europene: trei gimnaste arădene, în ansamblu!

Antrenoarea ansamblului naţional de junioare speră ca sportivele sale să obţină un rezultat cât mai bun la Europene: „În primul rând ne-am bucurat mult de vizita preşedintelui Federaţiei, care le-a încurajat pe fete, la fel ca şi preşedintele COSR, ne-a făcut o mare plăcere să îi avem alături de noi. La Europene va fi destul de greu, în sensul că vor fi două probe în decurs de o oră şi jumătate, din câte am înţeles. Noi suntem la început ca şi ţară cu ansamblul, dar fetele au progresat şi la Cupa Irina Deleanu a fost mai bine. În lot sunt trei gimnaste de la CSM Arad şi trei de la UNEFS Bucureşti„, ne-a declarat Daniela Chiriac.

 

 

Facebook Comments