În perioada 21–27 iulie 2025, polițiștii rutieri arădeni desfășoară activități pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, într-o acțiune coordonată pe plan național de către Direcția Rutieră.
Polițiștii rutieri sunt prezenți zilnic, pe drumurile din județ, cu toate aparatele radar din dotare, pe cele mai circulate artere, precum și în zonele unde au fost înregistrate accidente rutiere.
Pe lângă viteză, polițiștii vor verifica și dacă șoferii au consumat alcool sau substanțe interzise, și vor lua măsuri pentru sancționarea oricăror abateri de la normele rutiere încălcate.
În prima parte a săptămânii, în perioada 21-24 iulie 2025, au fost sancționați contravențional 617 conducători de autovehicule, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 125.000 de lei. Au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 33 de certificate de înmatriculare.
Acțiunile vor continua și în acest weekend. Ne dorim ca prin aceste activități să descurajăm comportamentul periculos în trafic, și să inducem disciplina rutieră în comportamentul pe șoselele din județ.
Scopul nu e să dăm amenzi, ci să salvăm vieți. Conduceți responsabil!