Visul unei seri de vară: UTA, fii ca odinioară!

by Sorin Haut

Gata cu calculele, UTA este la mâna ei şi chiar dacă ne-a dezamăgit până acum, în acest play-off de Liga 2 inventat de FRF, trebuie s-o scoată la capăt şi să revină în elita fotbalului românesc! După 12 ani de absenţă. Un meci cât şapte ani (n.n. trimitere la începuturile proiectului noului club) l-a catalogat Alexandru Meszar. Într-adevăr, este un moment de cotitură pentru UTA şi întreg Aradul, oraşul aşteptând cu sufletul la gură partida decisivă de duminică seară, ora 18:30, cu Campionii FC Argeş. Cu un egal sau o victorie, UTA câştigă play-off-ul şi promovează în Liga 1, fără să aştepte rezultatul de la Mioveni. Dacă utiştii vor fi determinaţi şi concentraţi din primul până în ultimul minut, fiesta nu ne mai mai poate scăpa! UTA a demonstrat că este cea mai valoroasă echipă din acest campionat, iar mâine are ocazia să încheie conturile cu un sezon dominat de la un capăt la celălalt. Chiar şi cu cele trei evoluţii nereuşite de acasă, arădenii sunt încă primii în play-off şi au două variante pentru a putea sărbători la final.

La 90 de minute distanță de Liga 1

Sigur că nimeni nu îşi dorea să se ajungă în acest punct, împotriva unei adversare care şi ea joacă cu promovarea pe masă şi în cazul unei victorii poate promova. Iar antrenorul Laszlo Balint se confruntă şi cu două absenţe foarte importante: nu pot juca Moise şi Bustea, piese de bază în angrenajul „Bătrânei Doamne”, astfel că formula va fi una inedită şi schimbată faţă de precedentele patru partide din play-off. Tomozei şi Puşcaş sau poate Ciucur sunt pregătiţi să intre în primul „11”, formulă de start care ne-o dorim câştigătoare. „Trebuie să fim capabili să găsim variantele care să ne pună în postura de a ne ridica la un nivel foarte bun din toate punctele de vedere, atât tactic, dar mai ales fizic și mental. În plus, trebuie să avem atitudine și determinare în ceea ce privește abordarea duelurilor individuale și, bineînţeles, maturitate în momentul în care vom reuși să avem posesie. Nu am pregătit acest meci la egal, chiar dacă și un punct ne este suficient pentru îndeplinirea obiectivului.

Balint: „Suntem pregătiți pentru orice”!

Suntem pregătiți pentru absolut orice situație și mergem cu curaj, încredere şi personalitate. Până la urmă, acestea sunt atributele de care avem nevoie pentru a demonstra că merităm în Liga 1”, a spus, printre altele, Laszlo Balint, la conferinţa de presă premergătoare meciului din Trivale.  Visul suporterilor arădeni se poate împlini duminică, 2 august, în jurul orei 20:15. Campionii FC Argeș – UTA Arad se joacă cu promovarea pe masă, de la ora 18:30, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, concomitent cu Rapid – Turris Oltul și CS Mioveni – Petrolul. Să mai spunem că UTA poate promova și dacă pierde, dar doar în cazul în care Mioveniul nu câștigă acasă, cu Petrolul. Dacă este învinsă în Trivale, iar trupa lui Claudiu Niculescu câștigă pe teren propriu, echipa lui Gyuszi Balint va termina play-off-ul abia pe locul trei și va juca barajul de promovare-menținere, pentru a treia oară în doar cinci ani!

Liga 2, play-off, etapa a 5-a (ultima):

Campionii FC Argeș – UTA, duminică, ora 18:30 (Digi 2)

Mioveni – Petrolul, duminică, ora 18:30 (Digi 3)

Rapid – Turris, duminică, ora 18:30 (Digi 1)

Clasament

1.UTA        4      1      1      2      7-7    29

2.Mioveni* 4      2      1      1      4-4    27

3.Argeş     4      2      1      1      6-5    26

4.Turris*    4      1      2      1      4-4    25

5.Rapid*    4      1      2      1      3-3    24

6.Petrolul   4      0      3      1      2-3    22

*echipele au beneficiat de o rotunjire în plus cu 0,5, la startul play-off-ului

**locurile 1 și 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.

 

Facebook Comments