Virgiliu Stamate preia frâiele conducerii, la Șoimii. Trei ex-lipovani au ales Deva

by Sorin Haut

Virgiliu Stamate (68 de ani), fosta glorie a fotbalului lipovan, conducătorul tuturor secțiilor clubului, preia din această vară atribuțiile fostului președinte al secției de fotbal, Radu Pop, care și-a anunțat demisia după 11 ani de activitate. Astfel, Stamate este cel care va trasa noua strategie a clubului, asta și în funcție de sprijinul autorităților locale. Situația antrenorului Adrian Abrudean este incertă, el venind la Lipova pentru un proiect mai ambițios. Acum se trezește cu o posibilă reducere de buget și în situația de a-și pierde o bună parte a jucătorilor cu care-și dorea să mai lucreze. Între timp, trei deja foști jucători ai Lipovei, Sergiu Sabău, Denis Giosu și Andrei Gavrilă, liberi de contract din această vară, pleacă chiar la adversara din semifinala barajului de promovare, CSM Deva. În aceste zile este de așteptat ca și Nicu Modan, atacantul de 28 de ani să își negocieze plecarea de la Lipova spre echipa din Deva, manageriată de Daniel Cherecheși, fostul său președinte de la Crișul.

Noua strategie a clubului depinde de sprijinul autorităților locale

Toți cei patru jucători au fost titulari în ambele manșe ale barajului de promovare Lipova – Deva, încheiat cu succesul cu 3-2 la general pentru echipa de la poalele cetății. David Pop I, Bulza sau Angheli nu mai au nici ei contracte cu „șoimii”, dar mai multe lucruri se vor ști când președintele Virgilius Stamate le va pune pe masă jucătorilor și antrenorilor noua politică salarială a clubului. Urmează o vară fierbinte la Lipova și în funcție de bugetul alocat de autoritățile locale pentru sezonul 2023-2024 al Ligii a 3-a, se va trasa obiectivul echipei „alb-albastre” pentru sezonul viitor. (foto: sportarad)

Facebook Comments