Vineri se alege președintele PSD Arad

by Andreea Radu

Arad. Marți, 4 februarie, Comitetul Executiv Județean al organizației PSD Arad a hotărât, cu o foarte largă majoritate, ca aleșii locali și alți membri să participe, conform Statutului, cu drept de vot, la Conferința Extraordinară a PSD Arad din data de 7 februarie. S-a luat în discuție adresa primită de la centrul partidului, în care era prezentată o interpretare a Statutului privind membrii care au dreptul să voteze în cadrul Conferinței Extraordinare pentru alegerea conducerii PSD Arad. 

Au fost dezbateri intense pe acest subiect, cu păreri pro și contra, dar se pare că interpretarea Statutului, așa cum a fost ea prezentată în adresa de la București, este făcută după bunul plac al unora, ci nu în spiritul Statutului. Iar noi ne dorim să respectăm Statutul în proporție de 100%.

Votul a fost grăitor! Din totalul de 125 de delegați, au fost prezenți 117. Dintre aceștia, 5 au votat împotrivă, iar 7 delegați s-au abținut, la propunerea de a avea o participare mai largă a membrilor de partid la Conferința Extraordinară de vineri.

Prin votul lor, membrii Comitetului Executiv Județean au arătat că își doresc să fie singurii care-și decid propriul viitor și viitorul organizației Arad, în acord cu prevederile statutare care ne arată că orice membru de partid are dreptul să aleagă şi să fie ales. Votul de ieri seară demonstrează că arădenii vor să legitimeze printr-un vot major organele de conducere ale organizației județene și astfel, să încarce de reprezentativitate viitoarea conducere.

Ultimele scrutinuri electorale ne-au arătat că liderii partidului trebuie să se întoarcă la baza partidului, la militantul de rând, la cei care trudesc în campanie pentru acest partid. Iar la Arad, Comitetul Executiv Județean a arătat că își dorește să împlinească spiritul Statutului PSD.

Așa cum a hotărât Comitetul Executiv Județean, forul de decizie al PSD Arad, Conferința Extraordinară va avea loc vineri, la Salonul de Evenimente Helen, la ora 17:00.

Deputat Dorel-Gheorghe CĂPRAR, Președinte PSD ARAD

Facebook Comments