Viktor Orban susţine că europarlamentarele de anul viitor pot înlătura „elitele liberale progresiste” de la conducerea UE

by Andreea Radu

Uniunea Europeană este condusă de o elită liberală progresistă, care „se ocupă cu tot felul de nonsensuri” în locul problemelor europene importante, cum ar fi viitorul demografic al continentului, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban la Summitul Demografic, un forum de susţinere a familiei tradiţionale pe care-l găzduieşte la Budapesta şi la care printre participanţi se numără şefa guvernului italian, Georgia Meloni, şi preşedinţii sârb şi bulgar, Aleksandar Vucic şi Rumen Radev.
„A sosit momentul să înlocuim discursul dominant” în Uniunea Europeană, care este condusă de o elită „progresistă şi liberală” neinteresată de principalele probleme ale cetăţenilor europeni, precum cea a dorinţei de „a avea o familie şi a creşte copii”, a deplâns Orban, citat de agerpres.ro.
În loc să abordeze aceste probleme, politica europeană se concentrează pe „cote de carbon şi cote LGTBI+”, a remarcat el la forumul desfăşurat sub tema „Familia este cheia securităţii”.
Orban a acuzat de asemenea Parlamentul European că se ocupă de „prostii” şi i-a comparat pe actualii eurodeputaţi cu „sovieticii” care au încercat „să schimbe debitele râurilor”.
„Nu avem nicio şansă de a convinge actualele elite liberale, progresiste – trebuie să le dăm la o parte”, dar „o asemenea schimbare necesită ca forţele conservatoare pro-familie să preia puterea în cât mai multe state europene”, a mai remarcat premierul ungar, potrivit agenţiei MTI. „Avem totul pentru a schimba balanţa puterii în avantajul nostru” la alegerile europarlamentare de anul viitor, crede Orban.
Vorbind despre politica demografică a Ungariei, el a enunţat măsurile de stimulare a natalităţii, în special stimulente financiare şi fiscale acordate familiilor, deşi a admis că acestea nu sunt suficiente, prin urmare a promis schiţarea a ceea ce a numit un „program 2.0” al politicii de susţinere a familiei, notează Agerpres.
La rândul ei, şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a apreciat că este nevoie de măsuri la nivelul Uniunii Europene pentru creşterea natalităţii, avertizând că, în lipsa acestora, blocul comunitar riscă să intre în colaps. Ea a respins ideea conform căreia scăderea natalităţii poate fi compensată prin imigraţie, deşi a subliniat că „ceva imigraţie legală poate fi benefică economiilor europene”.
„Trebuie să apărăm familia, pe Dumnezeu şi tot ce formează civilizaţia noastră, şi nu trebuie să cădem în ideea că oricine vorbeşte despre acestea este un retrograd”, a punctat Giorgia Meloni.

Facebook Comments