Viitorul lui “Gio” are ambiţii mari la primul sezon de Liga 4: Bier şi Gâlcă, achiziţii importante!

by Sorin Haut

Viitorul Arad, echipă patronată de fostul preşedinte al UTA-ei, italianul Giovanni Catanzariti, s-a reunit aseară, la Sânleani. O adevărată performeră în sezonul trecut, unde a pierdut doar două partide, deplasarea de campionat de la Macea și finala Cupei României, faza judeţeană, cu Victoria Felnac, Viitorul și-a păstrat tot lotul cu care a defilat în seria sa din Liga 5 şi a promovat la pas. De asemenea, au fost aduse şi întăriri importante, care dau plus valoare echipei şi anume cinci fotbaliști experimentaţi, cu prezențe în primele trei ligi din România. Fundașul Tiberiu Bier este cel mai cunoscut dintre ei, iar mijlocașul Florin Gâlcă și fundașul Adrian Stoianovici au meciuri în Liga a II-aa. Manu Pantea și Sergiu Popa, cu prestaţii până în Liga a III-a, sunt alte două nume noi din tabăra grupării “roş-albe a lui “Gio”.

Şase amicale estivale pentru nou promovată. Primul e sâmbătă, cu Sîntana

În afara lui Gâlcă, celelalte patru achiziții au participat și la sărbătoarea de promovare a clubului de la începutul acestei luni. Flavius Pavel și Flavius Moisă sunt antrenori, iar printre jucători se numără şi veteranul „Bebe” Mitu! Obiectivul echipei, la primul sezon de Liga a IV-a din istoria clubului, este o clasare în primele cinci locuri. Adversarii estivali din amicale sunt: Unirea Sântana (23 iulie), Banatul Sânnicolau Mic (27 iulie), Gloria Cermei (30 iulie), Peregu Mare (6 august), Păuliș II (13 august) şi FC Bihor (20 august). Formația condusă de Giovanni Catanzariti se află la prima prezență pe scena primului eșalon județean, clubul înființându-se în 2014.

Facebook Comments