Viitorul Arad va întâlni Magica Caransebeș și Recolta Dănceu, în faza regională a Cupei României

by Sorin Haut

Casa Fotbalului a găzduit astăzi tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2023-2024. Formatul competiției, inaugurat sezonul trecut, prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri în turul următor. Pentru asta, reprezentantele din fiecare județ au fost împărțite în grupe de câte 3, câte 2 în fiecare din cele 7 regiuni. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază, cea națională. În regiunea 4, ce ne interesează prin participarea câștigătoarei Cupei la nivel județean, au rezultat următoarele meciuri: Grupa 1: Gorj – Timiș (12 iulie), Hunedoara – Gorj (15 iulie), Timiș – Huneoara (19 iulie); Grupa 2: Arad – Caraș-Severin (12 iulie), Mehedinți – Arad (15 iulie), Caraș-Severin – Mehedinți (19 iulie). Astfel, deținătoarea Cupei în județul nostru, Viitorul Arad o va găzdui miercuri, 12 iulie, pe Magica Balta Caransebeș, iar trei zile mai târziu se va deplasa în județul Mehedinți, la Dănceu.

Meci acasă pe 12 iulie, cu Magica și trei zile mai târziu deplasare la Dănceu

Magica e și vicecampioană județeană în Liga a IV-a Caraș, iar Recolta Dănceu a făcut eventul în județul Mehedinți și tocmai a pierdut barajul de promovare în Liga a 3-a, cu CS Socodor, după ce și anul trecut a ieșit din cursa pentru eșalonul terț în compania celor de la Ineu. Viitorul Arad, echipă pregătită de Flavius Pavel și Flavius Moisă, se va reuni marți, 4 iulie și va juca, cel mai probabil, meciul de Cupă de acasă pe arena „Otto Grefner” din Șiria și asta pentru că pe terenul din Sânpaul se lucrează la gazon. Dacă trupa prezidată de Giovanni Catanzariti va câștiga grupa a doua va disputa meciul pentru un loc în faza națională a competiției KO pe terenul câștigătoarei grupei 1, adică la Mașloc (Timiș), Fărcășești (Gorj) sau Geoagiu (Hunedoara). (foto: sportarad)

Facebook Comments