Viitorul Arad și surpriza Crișul Buteni vor juca finala județeană a Cupei României!

by Sorin Haut

Pentru al doilea an la rând, Viitorul Arad s-a calificat în ultimul act al finalei județene din Cupa României la fotbal. Finala cu Felnacul nu se va reedita, pentru că Victoria a pierdut, surprinzător, la penalty-uri cu Buteniul, echipă de Liga a V-a! Revenind la semifinala de la Sânleani, una echilibrată și foarte disputată, Viitorul a reușit să dea lovitura în minutele de prelungire, după reușita frumoasă a lui Ovidiu Vezan. Succes dedicat în totalitate președintelui Giovanni Catanzariti, cel care astăzi își serbează ziua de naștere. În cealaltă semifinală, de la Sebiș, s-a consemnat marea surpriză, echipa de Liga 5 Crișul Alb Buteni reușind să se impună cu 5-3 la penalty-uri, 2-2 după timpul regulamentar și prelungiri, în fața deținătoarei trofeului, Victoria Felnac, ocupantă a locului 3 în Liga 4 Arad. Buteniul a condus de două ori, prin golurile marcate de Țica și Onoc, dar trupa lui Ciba a egalat de fiecare dată, prin Drîglă, din penalty și Radu Popa.

Roș-albii i-au dedicat calificarea sărbătoritului de azi, Giovanni Catanzariti!

Apoi s-a intrat în prelungiri, unde ambele echipe puteau da lovitura, însă experimentații portari Rusu și Lazea au avut intervenții bune. La loteria penalty-urilor a avut câștig de cauză echipa mai slab cotată, Lazea parând execuțiile lui Istin și Drîglă, Radu Popa șutând peste poartă. Portarul Rusu a fost singurul felnăcan ce a marcat de la punctul cu var. La Buteni, a ratat doar Pastorici, iar Faur, Duma și Onoc au înscris și au fixat tabela la 5-3. Așadar, Buteniul produce surpriza și va juca pentru trofeu cu Viitorul, stadionul și data finalei urmând să fie decise de AJF Arad în zilele ce urmează.

 

Facebook Comments