Viitorul Arad merge și pe mâna stranierilor, italianul Larosa vine din Serie D!

Viitorul Arad merge și pe mâna stranierilor, italianul Larosa vine din Serie D!
Viitorul Arad a fost cea mai grăbită dintre divizionarele terțe arădene și a intrat în doua săptămână de pregătire estivală.  Pe lângă ghanezii Benjamin și Iddrisu, la gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti a sosit un alt fotbalist străin, italianul Gabriel Larosa. Este un mijlocaș lateral de 21 de ani, care a jucat la Alessandria, în Serie D. La Viitorul se află și Mario Andrieș, mijlocașul de 21 de ani crescut de UTA, care în prima parte a acestui an a jucat în Austria. În lot a apărut și Olatunji Maki, atacantul de 15 ani cu origini nigeriene, care a fost descoperit de Viitorul în județul Timiș. Arădenii l-ar putea pierde pe Andrei Gavrilă, care se află în pregătiri cu Poli Timișoara, în timp ce răspunsul lui Alexandru Bădăuță se lasă așteptat. În schimb, la Arad ar putea reveni Taiye Abolaji Rasaq, „închizătorul” de 20 de ani care a jucat la Viitorul și în sezonul precedent. Următorul test al „roș-albilor” e programat sâmbătă, în Ungaria, la Szeged.