(VIDEO) O PORŢIUNE DIN AUTOSTRADA DEVA-LUGOJ AR PUTEA FI INAUGURATĂ ÎN ACEST AN

by Florian Popa

Pana la finalul anului sunt sanse mari ca cel putin 15 km din autostrada A1 Lugoj – Deva sa fie deschisi circulatiei. Este vorba de 15 km dinspre capatul vestic al Lotului 2, intre Margina si Traian Vuia, continuand practic cei 146 km din autostrada A1 deschisi deja pana la vama Nadlac. Asociatia Pro Infrastructura a publicat o noua inrgeistrare video din avion cu Lotul 2 al autostrazii A1 Lugoj – Deva.

„Deschiderea celor 15 km din lotul 2 al autostrazii A1 Lugoj-Deva este tehnic posibila si ar fi probabil singura cale de a evita un rusinos bilant de 0 km noi de autostrada in anul 2016”, scrie Asociatia Pro Infrastructura pe pagina oficiala de facebook.
„Autoritatile implicate in proiect trebuie sa se asigure din timp ca acest lucru va fi posibil si din punct de vedere birocratic, avand in vedere ca dupa nodul Margina vor ramane inca lucrari de executat (min 00:00-01:40), dar care nu ar afecta traficul auto. Segmentul de autostrada Margina-Traian Vuia s-ar adauga celor 146 km deschisi deja intre localitatea Traian Vuia si vama Nadlac”, scrie API.
Pe langa cei 15 km, conducerea CNADN a declarat in trecut ca exista posibilitatea deschiderii a inca 10 km din Lotul 3.
„Probabilitatea foarte mare, spre 100%, este sa deschidem 15 km din Lotul 2. Pe Lotul 3 nu as vrea inca sa spun nimic. Ar fi cei 10 km intre cele doua noduri, insa ar urma sa fie foarte fractionat sectorul. Am avut discutii cu constructorul sa vina cu un grafic cu certitudinea ca putem finaliza. Nu vreau sa zic ca vom deschide si sa nu deschidem.”, a declarat pentru HotNews.ro directorul CNADNR, Catalin Homor, in septembrie.
Intre cele doua bucati ce s-ar putea deschide, insa, ar urma sa ramana un tronson nefinalizat si in interiorul caruia CNADNR trebuie sa liciteze si sa realizeze separat lucrarile pentru ecoductele destinate usurarii deplasarii faunei in zona, structuri ce au fost adaugate ulterior in proiect.
Licitatia de executie va fi demarata pana la finalul anului, a declarat in urma cu o saptamana Catalin Homor, seful Companiei de Autostrazi (CNADNR). Noul termen inaintat vine dupa ce in urma cu o luna Homor declara ca licitatia va fi lansata in octombrie.

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments