(VIDEO) Cum arată noile modele Dacia Logan și Sandero, care vor fi lansate în noiembrie

by Florian Popa

Dacia se află într-un an greu, dar și memorabil, fiindcă vânzările europene au scăzut cu 40%, dar compania a anunțat și că va lansa un model electric. Acum, Dacia lansează oficial și noile generații ale modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway, iar momentul este unul special. Mașinile utilizează o platformă tehnică mai modernă din grupul Renault, dispar din gamă motorizările diesel la aceste modele, designul este ameliorat și Dacia speră să atragă și clienți mai tineri. Mașinile vor ajunge în showroom-uri cel târziu în noiembrie.
Dacia trece printr-una dintre cele mai mari perioade de modernizare din istoria mărcii. Compania va prezenta în câteva luni prima sa mașină electrică, iar acum a prezentat noile generații Logan și Sandero care arată mai modern și sunt pe o nouă platformă, CFM-B, cea folosită de modelele Clio și Captur de la Renault.

Anul trecut a fost cel mai bun pentru Dacia, cu vânzări record de 736.000 de unități în lume, dintre care 581.000 în Europa. 2020 nu putea fi mai diferit, fiindcă la opt luni vânzările au scăzut cu 40% în UE, iar cota de piață a mărcii s-a diminuat și ea, de la 4,3%, la 3,8%. Scăderea mărcii a fost peste media totală a pieței care s-a situat la -32%. Va fi primul an de scădere după șapte ani consecutivi de creștere.

 

 

 

 

Facebook Comments