(VIDEO) Bibi a fost huiduit de mii de arădeni, la concertul… Cargus

by Cosmin Mihuta

Primarul Călin Bibarț, autointitulat Bibi, a vrut să își facă imagine pe seama unui concert la Festivalul Berii, numai că a dat cu bâta-n baltă, cum se spune. Bine, la el e ceva obișnuit, dar parcă aseară a fost prea de tot. Înainte de a debuta Festivalul Berii, Orchestra Simfonică și Corul Academic ale Filarmonicii din Arad, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, au susținut un concert care a îmbinat muzica clasică cu muzica rock, sub denumirea sugestivă, Cargo Clasic.
În momentul în care Bibi a urcat pe scenă a fost huiduit de mii de arădeni prezenți la concert. Cum a dat față cu realitatea din teren, nu cu aia din sondajele măsluite în care ne spune că e pe primul loc, Bibi a clacat, așa că în loc de trupa Cargo, ne-a spus că va cânta trupa… Cargus. Celebra firmă de curierat care îi aduce pachete la domiciliu. Atât de des, spun unii, încât nu-i mai poate scoate din minte.
Discursul lui Bibarț a fost unul foarte scurt, iar după ce a repetat în mai multe rânduri că ne va cânta Cargus, a plecat în viteză către casă. Probabil venea curierul, altfel nu se explică graba.
P.S.: După cum s-a fluierat aseară, se anunță o plecare în grabă și la anul, după alegeri…

Facebook Comments