Victorie eroică în faţa “câinilor roşii”! UTA a detonat bomba etapei, în Liga 1

by Sorin Haut

 

UTA a păstrat prima victorie din Liga 1 pentru deplasarea de la Dinamo! Când foarte puţini îi dădeau şanse la Bucureşti, în faţa unei formaţii relansate de proiectul spaniol, “Bătrâna Doamnă” a surprins prin determinare şi atitudine, iar cu ceva noroc a reuşit să dea lovitura în “Ştefan cel Mare”. UTA a făcut o primă repriză solidă din punct de vedere tactic, aglomerând bine spaţiile dintre linii şi făcând un efort susţinut cu un presing excelent. Cu toate astea, Dinamo a dominat şi a avut câteva ocazii importante la poarta lui Iacob, prin Camara şi Nemec, în minutul 3, Gonzalez şi Borja Valle, în minutele 33 şi 34 şi din nou Camara, în minutul 39, dar ori a intervenit portarul arădenilor, ori dinamoviştii nu au cadrat bine. Iar cum în fotbal şansele se răzbună, pragmatica UTA a lovit pe contraatac, la singura acţiune periculoasă din prima parte, atunci când Denis Rusu a fost faultat clar în careu de Puljic, iar Hora a transformat cu precizie penalty-ul. Era minutul 42 şi UTA conducea cu 1-0!

Juniorul Rusu, acum ceva vreme la Lipova, a scos penalty-ul de trei puncte!

“Bătrâna Doamnă” putea să îşi mărească avantajul la două minute după pauză, când Rusu a ratat de puţin întâlnirea cu mingea, la o centrare de pe dreapta a lui Buhăcianu. UTA a continuat să stea bine în teren, Camara ratând o şansă bună în minutul 57, când a driblat prea mult în careu şi apoi a fost blocat. Dinamo a cerut şi ea penalty în minutul 61, dar Colţescu nu a acordat nimic la henţul clar în careu comis de Rusu, fază la care Cosmin Contra a fost avertizat cu galben pentru proteste. “Câinii” au continuat să preseze, însă cu un joc lent şi fără orizont, UTA apărându-se atent, cu toată echipa masată în faţa careului. Înghesuită în ultimul sfert de oră, echipa arădeană a ştiut să sufere şi a avut în Iacob un portar de excepţie, goalkeeperul arădenilor salvând miraculos în minutul 76, la un şut deviat a lui Fabbrini.

Iacob, unde ai fost până acum?! Portarul UTA-ei, contribuţie mare la victorie

Dinamo a măcinat în gol, fără să găsească soluţiile decisive în faţa unei apărări eroice a UTA-ei. Fabbrini l-a mai pus o dată la încercare pe Iacob, fără succes, iar fluierul final a consfinţit o victorie mare pentru UTA, scor 1-0, prima de la revenirea din Liga 1, obţinută chiar pe terenul lui Dinamo. Echipa lui Contra ajunge din nou pe un modest loc 12, în vreme ce UTA e pe 10, la doar două puncte de zona de play-off! Ce răstunare de situaţie în doar o etapă, iar de acum moralul arădenilor trebuie să fie excelent. (foto: uta-arad.ro)

Formații:

Dinamo: Mejias Osorio – Gonzalez, Puljic, R.Grigore, Isma Lopez – Camara, Răuță (75 Măgureanu), Gol, Sorescu (74 Fabbrini) – Nemec, Borcea (30 Borja Valle).

UTA: Iacob – Tomozei, Benga, Erico, Roumpoulakou – Miculescu (23 Ursu), Albu, Roșu (77 Melinte), D. Rusu – Hora (67 Klapan), Buhăcianu (78 Rus).

 

Facebook Comments