Victorie entuziasmantă pe Cluj Arena și UTA ne face să visăm din nou la play-off!

by Sorin Haut

UTA a obţinut astăzi a doua victorie consecutivă în Superligă, dar maniera în care a făcut-o este entuziasmantă. Arădenii s-au impus cu 3-1 la Cluj împotriva Universității, la capătul unui meci excelent și s-au apropiat la doar trei puncte de pozițiile de play-off. Iar programul din următoarele două etape o avantajează, alte două eventuale succese cu Botoșani și Voluntari putând propulsa echipa lui Rednic într-o zonă nesperată la începutul anului. Eric Omondi, Kevin Luckassen și Andrej Fabry au punctat pentru „roș-albi”, unicul gol al gazdelor aparținându-i lui Daniel Popa. Clujenii au început mai bine şi în minutul 7 au reuşit să înscrie, după o lovitură de cap a brazilianului Thalisson, la o eroare a lui Kucher. Dar din fericire, golul a fost anulat pentru un offside la Nistor. În minutul 13, Omondi avea să deschidă scorul, recuperând o minge după o eroare a lui Masoero și avansând până în careu, de unde l-a învins pe Iliev cu un șut cu stângul. Gazdele au dominat steril, fără să pună în pericol poarta lui Kucher, în vreme ce utiștii au acoperit bine spațiile. Mai mult, și-au dublat avantajul după o nouă eroare mare în defensiva „șepcilor roșii”, același arțăgos kenyan Omondi câștigând un duel fizic cu Mitrea, iar după un șut în Iliev, i-a pasat lui Luckassen în fața porții goale, de unde atacantul UTA-ei a îndeplinit o simplă formalitate din trei metri.

Omondi a făcut show, prestație solidă în fața unei Ufără replică

„U” a reușit să reducă însă din diferență chiar înainte de pauză, la ultima fază a primei reprize, printr-o execuție frumoasă a lui Daniel Popa, șut cu efect din 15 metri în plasa laterală a porții apărate de Kucher. Popa putea să facă „dubla” în startul reprizei a doua, când a scăpat singur cu Kucher, dar șutul a fost modest, mult pe lângă poartă. Omondi și-a continuat evoluția excelentă și a pasat decisiv la golul de 3-1, în minutul 55, balonul fiind șters de Fabry, traiectorie ce l-a păcălit pe portarul Iliev. Apărarea clujenilor a a fost în zi catastrofală, iar Omondi a ajuns la capătul unei centrări trimise de Rodrigues, dar Iliev a fost atent și a blocat. Goalkeeperul bulgar a fost nevoit să intervină și după doar un minut, de această dată în fața lui Luckassen. Gazdele au măcinat în gol și ocaziile la poarta lui Kucher au fost puține, dovadă că Rednic a câștigat detașat duelul cu Sabău, la nivel tactic și de organizare a jocului. Victorie superbă și dedicație pentru cei peste 500 de suporteri arădeni prezenți la Cluj, în tradiționalul duel ce a contat pentru etapa a 24-a. Pentru utiști urmează un meci pe teren propriu cu FC Botoșani, luni, 12 februarie, de la ora 17, în cadrul etapei 25.

Formații:

U. Cluj: Iliev – Kelven, Mitrea (Anselmo 46), Masoero – Roger (Vătăjelu 67), Bic, Fossati (V. Gheorghe 46), Chipciu – D. Nistor, D. Popa (Roguljic 67), R. Silaghi. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

UTA: Kucher – Căpușă, Conte, Benga, Rodrigues – C. Mihai, Freitas (Lopez 70) – Micovschi (R. Pop 90+3), Fabry (Morar 70), Omondi (A. David 90+3) – Luckassen (Ofosu 83). Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) – Romică Bîrdeș (Pitești) și Alexandru Vișan (Galați). Camera VAR: Cătălin Popa (Pitești), Ciprian Danșa (Satu Mare)

Observator FRF: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe)

Observator LPF: Viorel Ilinca (Pitești).

FOTO: UTA Arad

Facebook Comments