Victoria Felnac vrea să țină pasul cu principalele forțe ale campionatului

by Sorin Haut

Victoria Felnac, a treia forță a Ligii a IV-a Arad la fotbal la finalul turului, a început pregătirea de iarnă în primele zile ale acestei luni cu intenția de a ține pasul cu primele două clasate, echipele din Sântana și Socodor, principale favorite la câștigarea campionatului. Antrenorul Lucian Ciba a avut o discuție cu conducerea comunei și a clubului, pentru a trasa obiectivele din primăvară. Victoria a pierdut între timp patru jucători, cel mai important nume fiind Eduard Zele, plecat cu serviciul în Austria până în luna aprilie. Tot din compartimentul ofensiv au mai dispărut Răchițan și Negrea, cel din urmă plecat la Curtici, dar și „închizătorul” Sârbu, care a ales să joace în Liga a IV-a Timiș. În schimb, conducerea lui „VI-FE” și-a asigurat serviciile lui Petre Rădulescu, 21 de ani, mijlocaș central din generația lui Miculescu, Isac sau Hrezdac, de la UTA și Radu Popa, 37 de ani, atacant experimentat ce revine după mulți ani la Felnac. Ultima oară a fost antrenor și jucător la Periam. Tehnicianul Victoriei beneficiază și de revenirile fundașilor Sebastian Șiclovan și Bogdan Moldovan, accidentați în prima parte a sezonului. Echipa „roș-albă” a început seria amicalelor de iarnă împotriva divizionarei terțe Crișul Chișineu Criș. A fost 3-2 pentru trupa lui Dan Stupar, reușite semnate pentru felnăcani de Ghergar și Tomuț, din penalty. Oaspeții au condus cu 2-0, dar Felnacul a egalat până la pauză. În partea a doua a jucat și mai bine, dar a lipsit precizia la finalizare. A urmat al doilea test al iernii, sâmbătă, cu colega de campionat Păulișana Păuliș, scor 2-2, goluri marcate de Dancă și juniorul Buz.

Lucian Ciba: „Vreau să creștem de la joc la joc”

Concluziile le trage antrenorul Lucian Ciba: „Am fost plăcut surprins de jocul băieților, pentru că veneam după o săptămână solicitantă, cu antrenamente în fiecare zi, în care practic nu le-am arătat mingea. S-a văzut că le-a fost dor de fotbal și pot spune că am văzut multă plăcere. A fost un joc bun, cu multe ocazii, am condus 1-0 la pauză, apoi cu 2-0, dar pe final am fost egalați. Per total, mă declar mulțumit de cum am arătat și vreau să creștem de la joc la joc, pentru a fi cât mai bine pregătiți de startul returului.” Victoria Felnac a început amicalul de la Păuliș în formula: Rusu – Mocan, Țugulescu, Tomuț, Morariu – Dancă, Rădulescu, Măgulean, Boc – Pasăre, Radu Popa. Au mai jucat: Corodescu – Ghergar, Roșu, Șiclovan și Dumitrean. Podgoria Pâncota (25 februarie) și Progresul Pecica (4 martie) sunt ceilalți adversari din testele perioadei de pregătire.

Goluri multe în primele amicale ale iernii

Victoria Felnac a avut un parcurs reușit în prima parte a campionatului Ligii a IV-a la fotbal, jucând chiar pentru titlul de campioană de toamnă în ultimul meci al turului și în același timp și al lui 2022. Unirea Sântana s-a impus însă în derby-ul de la Felnac, cu 3-1 și trupa lui Lucian Ciba iernează pe podium, mai exact pe locul 3, cu 28 de puncte, la două lungimi în spatele Socodorului și la cinci distanță de liderul Unirea Sântana. „VI-FE” începe sezonul de primăvară cu derby-ul de podium cu Socodorul, pentru ca runda secundă din retur să o găsească în deplasare la Sânleani, contra nou promovatei și revelației Viitorul Arad.

Facebook Comments