Victoria Felnac continuă să impresioneze în Liga 4 Arad, echipa aflându-se la finalul turului la doar două puncte în spatele liderului Athletico Vinga. Parcursul foarte bun din prima parte a sezonului, completat de o nouă victorie categorică în fața celor de la Bocsig, confirmă statutul formației pregătite de Ciba ca una dintre principalele pretendente la promovare.
Un meci fără istoric pe „Momir Dușan”
După succesul din derby-ul cu Vinga, de acum două săptămâni, și după victoria muncită de la Socodor, Felnacul avea șansa de a încheia turul ca lider sau cel puțin la egalitate de puncte cu prima clasată. Adversara de sâmbătă, Olimpia Bocsig, părea o echipă incomodă, însă oaspeții au venit la Felnac după o serie mai puțin bună, iar gazdele au speculat din plin momentul.
Jucătorii Felnacului au început partida în forță, controlând ostilitățile încă din primul minut. Presiunea s-a materializat în minutul 24, când Leucuța a trimis cu capul, iar Stanca a deviat nefericit în propria poartă. Doar două minute mai târziu, Măgulean a șutat puternic de la distanță, portarul oaspeților a respins în față, iar Leucuța, atent, a reluat în plasă pentru 2-0. După o jumătate de oră, tabela arăta deja 3-0 după ce S. Măgulean a profitat de un carambol, a scăpat singur și l-a învins cu calm pe Pușcaș. Felnacul nu s-a oprit aici: în minutul 33, după o centrare din stânga, Leucuța a înscris din nou, cu capul, pentru 4-0. Abia după acest moment Bocsigul a reacționat, reușind să reducă din diferență prin R. Florea, după o centrare a lui Moldovan.
Portarul Rusu, deși surprins la gol, s-a remarcat apoi cu două intervenții excelente, inclusiv în debutul reprizei secunde, când șuturile lui Moldovan și Udrescu i-au pus probleme. Relaxarea gazdelor a permis oaspeților să marcheze din nou, Moldovan transformând un penalty obținut în urma unui fault al lui Groza. La 4-2, Felnacul a simțit din nou pericolul și a trecut la ofensivă. Introducerea lui Alex Pasăre s-a dovedit inspirată: acesta i-a centrat perfect lui Sulea, care a reluat cu capul pentru 5-2, apoi a înscris spectaculos din „foarfecă” pentru 6-2, stabilind scorul final.
Udrescu a fost eliminat după o lovitură cu cotul aplicată lui Tăutan, iar în prelungiri, gazdele au ratat un penalty prin Pasăre, Pușcaș apărând șutul telefonat.
Un tur de campionat reușit
Cu un total de 31 de puncte adunate – 10 victorii, un egal și o singură înfrângere – Victoria Felnac termină turul pe locul secund, având cel mai bun atac din campionat și a treia cea mai bună apărare dintre cele 13 echipe.
Clubul subliniază că performanțele din această primă parte a sezonului sunt rezultatul unui joc matur și disciplinat, dar și al sprijinului constant oferit de comunitate.
Mesajul clubului Victoria Felnac
„Mulțumim Primăriei Comunei Felnac, domnului primar Ioan Malița, domnului viceprimar Brie Florin, Consiliului Local și tuturor sponsorilor care ne sunt alături la fiecare pas. Datorită lor avem condițiile necesare pentru a crește, a evolua și a reprezenta cu mândrie comuna Felnac.
Turul se încheie, dar ambiția noastră rămâne neschimbată. Continuăm împreună, cu același spirit și aceeași dorință de a lupta pentru culorile noastre.”