Victoria Felnac este aproape de a da startul pregătirii de vară

by Sorin Haut

Victoria Felnac a “îngheţat” în actuala ediţie de campionat din Liga 4 Arad pe locul 8, cu 18 puncte, la nouă lungimi distanţă de zona de play-off. S-au jucat 15 etape şi mai erau şapte runde până la finalul sezonului regulat. Trupa lui Lucian Ciba arăta bine în pregătirea de iarnă, iar rezultatele pozitive din amicale şi achiziţiile făcute o recomandau drept posibilă revelaţie a returului. Pandemia de COVID-19 le-a stricat însă planurile şi felnăcanilor, iar echipa aşteaptă acum să revină în iarbă, pentru a pregăti stagiunea următoare. “Mi-a părut rău că nu am mai putut continua acest campionat, pentru că ne pregătisem bine, fără accidentări, plus că vroiam să îi văd la lucru şi pe cei noi veniţi. În amicale am avut evoluţii bune şi chiar eram încrezător că putem face lucruri mult mai bune decât anul trecut. Îmi doream să terminăm în primele şase, deşi ambiţia mea personală era să ne clasăm în primele patru. Consider că nu era o diferenţă atât de mare între noi şi fruntaşele campionatului. Dar obiectivul se reportează cum se spune, vrem să fim mai buni în sezonul viitor. Suntem o familie omogenă zic eu, iar aici îi includ şi pe domnii primar şi viceprimar, dar şi pe Alex Sabău, cel cu care ţin permanent legătura şi datorită căruia gazonul nostru arată impecabil”, ne-a declarat Lucian Ciba.

Ciba: “Să recuperăm timpul pierdut”

Datorită restricţiilor impuse de autorităţi pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, norme însă imposibil de aplicat în fotbalul judeţean, “VI-FE” nu şi-a reluat, încă, pregătirea. Ciba plănuieşte, totuşi, ca în câteva zile să îşi cheme jucătorii la primele antrenamente estivale: “Încă aşteptăm să vedem în ce condiţii ne putem întoarce la treabă, pentru că nu vrem să facem vreo greşeală sau să începem, iar pe parcurs să ne dăm seama că nu putem continua. Vrem să ştim dacă putem veni în grup la stadion, cum ne putem antrena, în grupuri mai mici sau colectiv, dacă ne putem schimba la vestiare. Cert este că nu ştim nimic sigur, dar probabil pe săptămâna viitoare se vor limpezi lucrurile şi atunci aş vrea să demarăm pregătirea. Chiar dacă nu mai jucăm în acest campionat, iar noul sezon ar începe la sfârşit de august, consider că am pierdut destul timp preţios”, mai spune Ciba.

Jucătorii, dornici de antrenamente

Antrenorul Felnacului se aşteaptă ca jucătorii să reacţioneze bine după cele trei luni de pauză, mai ales din punct de vedere al motivaţiei de a reveni din nou în iarbă:  “Băieţii au mai alergat, s-au pregătit cum au putut, pe acasă, dar fiecare are familie şi cu siguranţă a contat în primul rând sănătatea. Este timpul să revenim, pentru că vreau să începem treptat, să îi evaluez pe fiecare şi apoi să facem şi câteva jocuri, bineînţeles în funcţie de normele impuse de autorităţi. Lotul este acelaşi, nu vrea nimeni să plece, iar cei nou veniţi sunt, cred, cei mai dornici să dăm startul pregătirii”, conchide Ciba. Aşadar, Victoria Felnac este gata să dea startul pregătirii de vară.

Facebook Comments