Victoria cu Kosovo îi saltă! România a urcat cinci poziții în clasamentul FIFA
În urma succesului înregistrat cu Kosovo, România a făcut un salt important . Forul internațional va actualiza oficial topul pe 27 noiembrie, însă Football Meets Data a alcătuit deja un top al echipelor cu cele mai importante salturi în această ierarhie. Trupa pregătită de Mircea Lucescu a urcat 5 poziții, de pe 43 pe 38, și a înregistrat astfel a doua cea mai mare creștere, la egalitate cu Norvegia (de pe 48 pe 43) și Israel (de pe 81 pe 76). Doar Scoția a urcat mai multe locuri (7) decât România, de pe 51 pe 44.
Cea mai bună poziție din februarie 2021 încoace
România nu s-a mai aflat pe un loc atât de bun din februarie 2021, sub comanda lui Mirel Rădoi, când ocupa locul 37. Cea mai bună clasare din istoria a tricolorilor s-a consemnat în septembrie 1997, locul 3 mondial, cu Anghel Iordănescu pe bancă! Pe 3 septembrie 2015, România a fost ultima dată în TOP 10 mondial: locul 7, tot sub comanda lui Iordănescu.