Victoria care obligă în play-off! Popov visează la finală, după ce Aradul s-a distrat cu Sepsi

by Sorin Haut

Suporterii „ICIM-ului” visează iar la vremurile de glorie ale favoritelor. Galben-albastrele au pus la respect campioana Sepsi, câștigând într-o manieră entuziasmantă derby-ul de aseară din Liga Națională, scor 63-47, însă rămâne de văzut dacă victoria este doar un foc de paie sau FCC UAV Arad chiar se poate implica în lupta măcar pentru disputarea finalei campionatului. Pentru că aproape nimeni nu îi dădea vreo șansă la o clasare mai sus de locul 3 la finalul sezonului, ce-i drept într-o ligă modestă, cu doar opt echipe la start! Iar din punct de vedere al clasamentului lucrurile nu s-au schimbat. Victoria de miercuri e importantă în special pentru moral și încredere, în perspectiva play-off-ului, dar nu are de exemplu valoarea uni succes din semifinală sau finală. Tocmai de aceea, dacă Sepsi se trezește din amorțeală și bate acasă, în ultima etapă, liderul CSM Constanța – formație care chiar dacă pierde săptămâna viitoare încheie sezonul regulat pe prima poziție – succesul de ieri al Aradului nu mai are importanță și impact în clasament. Totuși, constănțencele ar putea să forțeze victoria în fieful campioanei, pentru a încheia neînvinse sezonul regulat și a spera într-o finală cu Aradul, mai accesibilă la prima vedere decât un ultim act împotriva campioanei en-titre. Important e să înțelegem ce s-a întâmplat aseară, și-a ridicat FCC UAV-ul nivelul de atât de sus încât să emită pretenții în lupta la titlu, sau a fost vorba despre o seară pur și simplu dezastruoasă a lui Sepsi?!

Și-a ridicat FCC UAV nivelul sau a fost doar un „accident” al campioanei?!

Totul se va limpezi în semifinale, când Easley și colegele sale vor demonstra dacă se pot bate cu șanse reale măcar pentru se califica în ultimul act al LNBF Getica. Cert e că de la ultimul trofeu a trecut deja un deceniu, o așteptare mult prea lungă pentru fidelii fani arădeni, iar victoria cu Sepsi e doar un mic pansament peste rana celor zece ani fără titlu sau cupă! Tot atât de adevărat e că bugetul este sub al contracandidatelor Constanța și Sepsi, teoretic cu loturi mai puternice. O ușoară dezamăgire vine și dinspre asistență, un derby cu Sepsi umplând altădată Polivalenta, în vreme ce aseară nu s-au adunat în sală nici măcar 500 de spectatori. Semn că lipsa performanțelor contează, poate că în play-off lucrurile să se schimbe și arădenii să își îndrepte atenția din nou spre baschet. Revenind la frumoasa victorie de aseară, antrenorul FCC UAV, sârbul Miroslav Popov, a tras concluziile:

„Mă așteptam la victorie, putem juca chiar mai bine de atât”

„Nu mă așteptam la o victorie mare, dar mă așteptam la victorie. Am simțit că putem face surpriza astăzi împotriva unei echipe foarte bune, campioana României, care joacă în EuroLigă. Am luptat pe tot parcursul meciului și timp de 30 de minute am jucat bine în ofensivă. Andie Easley a aruncat bine, la fel și Vitulova, dar cea mai importantă jucătoare a fost Taylor (n.a Murray). A organizat atacul foarte bine, dar și apărarea și a marcat în niște momente importante”, a spus Miroslav Popov la finalul disputei cu Sepsi. „Cred că echipa poate juca la fel și în următoarele meciuri, e important să muncim. Am început să muncim din septembrie, iar asta se va vedea când vom avea nevoie, în play-off. Sper că vom obține calificarea în finală, vom da totul ca să ajungem acolo, dar nu se știe niciodată. Cred că putem juca chiar mai bine. Cred că echipa din Sfântu Gheorghe nu a jucat la nivelul la care o face de obicei, dar poate că apărarea noastră în zonă a schimbat ceva în jocul lor. Îmi felicit jucătoarele pentru această victorie mare”, a adăugat Popov.

Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments