Vești proaste pentru bugetari! Nu vor mai primi bani în plus dacă muncesc peste program

by Andreea Radu

Guvernul se pregătește să implementeze o nouă ordonanță de urgență care aduce modificări semnificative pentru angajații din sectorul public. Începând cu anul viitor, persoanele care obișnuiesc să lucreze peste program vor resimți schimbări, însă există și excepții în această privință. Bugetarii care fac ore suplimentare nu vor primi bani în plus începând cu 2024. În schimb, vor beneficia de zile libere pentru orele lucrate în weekend-uri sau în sărbători. Măsura se aplică începând cu 1 ianuarie, scrie b1tv.ro.
„În anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.”, scrie în proiectul OUG, potrivit sursei citate. Totuși, conform prevederilor ordonanței de urgență, se fac excepții de la această modificare. Aceste excepții includ polițiștii, personalul din penitenciare, militarii și, nu în ultimul rând, toți angajații civil din diferitele instituții publice responsabile de apărare, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Secretariatul General al Guvernului. Bugetarii ar trebui să știe că propunerea poate fi încă modificată, urmând să fie discutată și în Guvern. O schimbare semnificativă este renunțarea la acordarea tichetelor de vacanță începând cu 1 ianuarie 2024, înlocuindu-le cu tichete de creșă.

Facebook Comments