Vești bune pentru elevi. Guvernul a dublat bugetul pentru decontarea navetei

by Florian Popa

Vești bune pentru sute de mii de elevi care fac naveta până la școală. Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care dublează sumele pentru decontarea transportului, de luna viitoare, scrie observatornews.ro.
Este prevăzută o alocație pentru cheltuielile cu transportul în valoare de 60 de lei pe lună pentru distanțele de până la trei kilometri, sumă care va fi suplimentată cu câte 6 lei pentru fiecare kilometru. Astfel, un elev care parcurge 50 de kilometri până la școală va primi 340 de lei pe lună pentru transport, de două ori mai mult decât în prezent. Acum suma este de 30 de lei pe lună pentru distanțe de până la trei kilometri, iar această sumă este suplimentată tot cu câte trei lei pentru fiecare kilometru.
O altă schimbare importantă: elevii vor primi acești bani doar în baza unor cereri, nu vor fi solicitate alte documente justificative, bilete sau abonamente care sunt solicitate în prezent. De asemenea, vor primi și elevii care stau în gazdă sau la cămin, Ministerul Educației le va deconta în fiecare lună câte patru călătorii dus-întors. Potrivit datelor de la minister, în acest an școlar, aproximativ 200.000 elevi fac naveta, iar pentru ei au fost alocați 420 milioane de lei.

Facebook Comments