Vedetele favoritelor își intră în mână la Cupa Mondială, Franța este prima echipă calificată în optimi!

by Sorin Haut

Favoritele încep să facă legea la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, unde deja s-a intrat în etapa a doua a fazei grupelor și orice punct este important pentru accederea în fazele eliminatorii. Avem și prima echipă calificată în optimi, după Franța – Danemarca 2-1 (cu o dublă a lui Mbappe), dar și revenirea la viață a Argentinei lui Messi. De altfel, multiplul deținător al Balonului de Aur a marcat pentru al doilea meci la rând,  de data asta „pumele” adjudecându-și și victoria, în duelul cu Mexicul. Polonia a învățat din greșelile sud-americanilor și a trecut de Arabia Saudită, asta și datorită prestației lui Szczesny – care a apărat un penalty la 1-0, în timp ce Australia a respectat și ea calculele hârtiei cu Tunisia.

Lewandowski, Mbappe și Messi au marcat goluri decisive pentru echipele lor

Robert Lewandowski a înscris golul de 2-0 pentru Polonia în meciul cu Arabia Saudită, iar această reușită a fost prima pentru atacantul polonez la un Campionat Mondial. Emoțiile l-au cuprins pe atacantul Barcelonei, care a izbucnit în lacrimi. Pe lângă faptul că a înscris primul său gol de la un Mondial, Lewandowski l-a egalat și pe legendarul Pele în topul celor mai buni marcatori internaționali din istorie.

Rezultatele zilei de sâmbătă:

Grupa C

Polonia – Arabia Saudită 2-0

Zielinski 39, Lewandowski 82

Argentina – Mexic 2-0

Messi 64, Fernandez 87

Clasament

Ultimele partide ale grupei C:

Polonia – Argentina (miercuri 30 noiembrie, ora 21:00, TVR 1)

Arabia Saudită – Mexic (miercuri 30 noiembrie, ora 21:00, TVR 2)

Grupa D

Tunisia – Australia 0-1

Duke 23

Franţa – Danemarca 2-1

Mbappe 61, 86 / Christensen 68

Clasament

Ultimele partide ale grupei D:

Australia – Danemarca (miercuri 30 noiembrie, ora 17:00, TVR 1)

Tunisia – Franţa (miercuri 30 noiembrie, ora 17:00, TVR 2).

Meciurile zilei de duminică, 27 noiembrie 2022:

Japonia – Costa Rica (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 12:00), Grupa E

Belgia – Maroc (Al Thumama Stadium – Doha, 15:00), Grupa F

Croaţia – Canada (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 18:00), Grupa F

Spania – Germania (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00), Grupa E.

Facebook Comments