Varicela și scarlatina închid porţile unor secţii de la Spitalul Judeţean Arad

by Sida Voicu

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad a impus, începând de joi, măsuri de restricţie a accesului în câteva secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), după ce în judeţ numărul mbolnăvirilor de varicelă şi scarlatină a crescut, informează Mediafax.

Laura Nicolescu, directorul DSP Arad, a afirmat că numărul cazurilor de varicelă şi scarlatină a crescut, în judeţ, „foarte mult” în comparaţie cu anii precedenţi.

Astfel, din luna decembrie și până în prezent, au fost înregistrate peste o sută de cazuri de varicelă şi 22 de cazuri de scarlatină, iar mai mulţi copii sunt internaţi în trei secţii ale Spitalului Judeţean Arad.

„Dacă ne raportăm la anii trecuţi, când aveam câteva cazuri de scarlatină – de exemplu numai două în tot anul 2012 – creşterea este foarte mare. În acest context, am instituit măsura interzicerii accesului vizitatorilor într-o secţie a spitalului şi limitarea accesului în alte două secţii”, a declarat Nicolescu.

În timp ce în maternitatea spitalului a fost interzis accesul vizitatorilor, la Secţiile Pediatrie I şi Pediatrie II a fost redus programul de vizite.

„Atât aparţinătorii, cât şi angajaţii spitalului vor putea intra la Pediatrie I şi II doar după un triaj riguros şi cu asigurarea unui echipament de protecţie”, a precizat Nicolescu.

Măsurile vor fi menţinute până în 15 februarie.

Facebook Comments