Varianta scandaloasă din circulara FRF! UTA atrage atenţia asupra pericolului

by Rusu Flavius

Reprezentanții echipelor de fotbal din Liga a II-a au participat zilele trecute la o videoconferință cu conducerea FRF, care ulterior a trimis pe adresa cluburilor un chestionar. Una dintre variantele de continuare a campionatului este de-a dreptul scandaloasă şi nu doar că nu ar respecta meritul sportiv, dar contravine şi unei circulare venite în luna aprilie de la UEFA, prin care se menţionează clar că forurile naţionale trebuie să acţioneze şi să ia decizii, pentru reluarea competiţiilor, doar conform principiului fundamental al meritului sportiv. O astfel de variantă pusă pe masa discuţiilor de FRF, şi anume aceea a unui sistem de play-off şi play-out cu înjumătăţirea punctelor adunate până acum, nici nu ar fi trebuit inclusă în chestionar de federali, care astfel forţează regulamentul şi până la urmă ştirbesc din credibilitatea instituţiei conduse de Burleanu. Evident, liderul autoritar al campionatului, UTA nu concepe o asemenea eventuală nedreptate şi atrage de pe acum atenţia oficialilor din FRF să nu treacă meritul sportiv în plan secund şi până la urmă să nu încalce regulamentul în vigoare.

UTA ameninţă cu un litigiu la forurile internaţionale!

Într-un interviu acordat colegilor de la sportarad, Alexandru Meszar spune că dacă FRF ar lua o astfel de decizie, s-ar creea o inechitate prin diminuarea meritului sportiv, în sensul în care punctele câștigate pe teren până la această dată vor fi înjumătățite în mod nejustificat.  Meszar mizează pe buna credinţă a federalilor şi exclude o astfel de variantă, dar dacă se va pune, totuşi, în aplicare un sistem ce modifică punctajul echipelor în timpul unui campionat, chiar și în situații excepționale, va atrage cu siguranţă după sine un litigiu la forurile sportive internaţionale, unde cei din conducerea UTA-ei au discutat deja cu specialişti pe legislaţia sportivă. Altfel, UTA continuă să îşi menţină poziţia vizavi de continuarea campionatului, considerând că varianta cea mai corectă ar fi disputarea celor 14 etape rămase. Ca şi o variantă secundară, dar acceptată, ar fi sistemul play-off, dar evident fără înjumătăţire de puncte!

FRF întârzie şi se bâlbîie în luarea deciziilor

Până una alta, astăzi era anunţată o nouă videoconferiţă la FRF, cu reprezentanţii cluburilor de Liga a II-a, iar în zilele următoare sunt de aşteptate şi deciziile oficiale legate de reluarea sau nu a campionatului, cu un calendar exact al pregătirilor şi apoi al meciurilor, aproape sigur fără spectatori. În vreme ce foruri din ţări vecine, precum Ungaria şi Serbia, au anunţat deja cum vor continua campionatele, FRF întârzie enervant de mult anunţul oficial, mai ales în condiţiile în care cluburile au nevoie de un timp pentru a se organiza până în 15 mai, când ar trebui să fie reluate pregătirile.

Fotbalul, încurcat de autorităţi cu un protocol nerealizabil

Tot atât de adevărat este că forul condus de Burleanu este încurcat de autorităţi, care continuă să fie ezitante în comunicare şi practic blochează sportul cu tot felul de declaraţii şi anunţuri. Protocolul medical propus de MTS, în colaboare cu Ministerul Sănătăţii, pentru reluarea pregătirii şi activităţii sportivilor, este cel puţin nerealist, multe voci din fotbalul românesc considerând că astfel de măsuri nu vor putea fi puse în practică niciodată! FRF a propus un protocol cu un nou set de măsuri, iar în funcţie de răspunsul autorităţilor, se vor lua şi decizii. Sperăm noi cât mai repede.

 

Facebook Comments