VĂRCUȘ: GHEORGHE FALCĂ SE LAUDĂ CU REALIZĂRILE ALTORA

by Florian Popa

Consilierul local municipal PSD Beniamin Vărcuş doreşte să-i reamintească primarului Gheorghe Falcă câteva aspecte esenţiale legate de construcţia noului bazin de Polo din Arad. Pentru a elimina speculaţiile propagandistice şi laudele nemeritate ale edilului, social-democratul precizează că investiţia a fost iniţiată din start de către Guvernul Ponta.

„Constat că primarul încearcă din nou să-şi aroge merite fictive legate de proiect dacă tot se apropie campania electorală.Din capul locului, precizez pentru cetăţeni că noul bazin de Polo a fost gândit ca o investiţie în regim de

co-finanţare, cota de participare guvernamentală fiind în proporţie de 70 % iar contribuţia Primăriei Arad de 30 %. Deci basmele lui Falcă care doreşte să prezinte investiţia drept o ctitorie sunt total răsuflate şi neavenite. Interesant este însă că până în acest moment doar Compania Naţională de Investiţii si-a onorat partea de înţelegere, virând suma necesară, în timp ce participarea primăriei este zero. Citesc cu amuzament că primarul este nervos dar şi fericit că lucrările „avansează frumos”. Nervos ? Pentru ce ? Pentru faptul că Guvernul PSD, precum în cazul modernizării gării CFR Arad a iniţiat si finanţat o investiţie atât de utilă pentru arădeni precum bazinul de Polo. Fericit ? Fericit pentru că stadiul fizic al lucrării, efectuată din nou de firma de casă a lui Falcă, Tehnodomus, este de 25 %, în condiţiile în care termenul de finalizare este decembrie 2016. Ca întotdeauna, primarul încearcă să servească locuitorilor urbei verzi şi uscate, fără a se ţine de promisiuni, în timp ce suceşte propagandistic problematica la 180 de grade. Mai aveţi două luni domnule Falcă pentru finalizarea lucrărilor iar Guvernul social-democrat v-a livrat la termen banii necesari pentru terminarea noului bazin de Polo.”, declară consilierul local municipal PSD Beniamin Vărcuş.

 

bazin-1

 

bazin-2

Facebook Comments