CSM Oradea, cu arădeanul Levente Vancsik (foto, primul din stânga – rândul de jos) în distribuție, a cucerit Cupa României la polo, sâmbătă, în Bazinul de înot din Focșani. În finală, bihorenii au învins-o pe CS Dinamo București cu 14-9 (6-2, 3-4, 3-1, 2-2), după ce în urmă cu o săptămână câștigau și Supercupa României în fața rivalei CSA Steaua. Vancsik a contribuit cu trei goluri în finală.
Practic, trupa de Criș face tripla în 2025, cucerind în acest an și titlul, după finala cu aceeași Steaua. Aceasta a fost cea de-a 11-a finală de Cupa României disputată de CSM Oradea și al cincilea trofeu, după cele din 2012, 2013, 2016 și 2020. În finala mică, CSA Steaua a trecut de CS Rapid cu 12-8.
Facebook Comments