VALENTINA PELINEL ISI DEZVALUIE TRUCURILE DE FRUMUSETE

by Cristian Dobre

Până de curând, am crezut că Valentina Pelinel (35 de ani) arată bine fără să miște un deget, însă luna asta i-am aflat și cele mai ascunse trucuri de frumusețe.

1. Toate la timpul lor! Nu sunt de acord cu obsesia femeilor (mai nou și a bărbaților) de a apela la fillere, botox și acid hialuronic de la o vârstă fragedă! Adesea, vezi persoane fără expresie, care par figurine de ceară. Ce să mai spun, că rețelele de socializare sunt bombardate cu poze retușate la extrem, unde toată lumea pare de aceeași vârstă și tenul majorității persoanelor care postează pare ca al unui copil mic. Credibil? Nu!

2. Organismul ne dă semne de care e bine să ascultăm, mai ales că fiecare dintre noi e diferit, unic. Slavă Domnului că nu m-a atras viața de noapte, ba chiar pot să spun că sunt câțiva ani de când nu am mai fost într un club. Și dacă totuși am fost nevoită să rămân trează până târziu în noapte, a doua zi, o ciorbiță acră, de legume „drege“ tot.

3. La laser am apelat pentru epilarea definitivă. În teorie, tot ce apare e bun, în practică, recomand doar ceea ce am încercat. Terapia cu frig e una dintre preferatele mele. Fac o dată pe an o cură de treizeci de ședințe de criosaună (opusul saunei calde), pentru că întărește sistemul imunitar, ajută în prevenția celulitei, e recomandat în anumite afecțiuni, pentru inflamații post operatorii și nu numai. Asociez această terapie de fiecare dată programului de detoxifiere (de două ori pe an, țin un program de detoxifiere de șapte-zece zile de sucuri, mult sport, mai ales yoga, sub supraveghere medicală).

4. Îmi plac produsele Mac, Dior, Chanel, Kryolan, dar și multe altele, pentru că îmi place să testez și sunt într-o continuă descoperire, când e vorba de produse cosmetice. Prin prisma meseriei, am mereu norocul să fiu machiată, pensată, coafată de profesioniști, de la care învăț mereu câte ceva. Îmi plac produsele Anastasia, mai ales kit-urile de îngrijire a sprâncenelor pentru acasă.

5. Am încercat majoritatea vitaminelor de pe piață și fiole de tratament, însă terapia PRP (Platelet Rich Plasma), făcută de dr Oana Spânu, simt cu adevărat că dă rezultate și părul meu are o altă textură, crește mai repede și e mult mai des ca acum câteva luni, când am făcut prima ședință. Una dintre măștile mele preferate este Gold Mask de la Luiza Essence, șampon cu mușețel de la Mastic Spa și uleiul pentru vârfuri de la Kérastase.

6. Îmi verific alunițele anual. Pentru corp, folosesc creme hidratante și uleiuri (La Cremerie este unul dintre brandurile preferate), iar când mă expun la soare, creme cu factor de protecție ridicat (La Roche Posay, Lancaster, Guinot).

7. Indiferent de invențiile care apar în materie de îngrijire și înfrumusețare, cel mai important e să te hrănești adecvat, să faci mișcare, să bei măcar doi litri de apă pe zi, să gândești pozitiv și apoi să folosești produsele adecvate. Dacă te lași cuprins de trăiri și sentimente negative, dacă urăști și ești invidios, te macini singur din interior și asta se va vedea și în interior.

 

Sursa: unica.ro

Facebook Comments