Val de nemulțumiri! Noul buletin electronic creează probleme românilor

Val de nemulțumiri! Noul buletin electronic creează probleme românilor
Românii cu buletine electronice, puși pe drumuri. Tot mai mulți români reclamă probleme cu adresa pe cartea electronică de identitate, după introducerea buletinului cu cip. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) din cadrul MAI admite că absența adresei de domiciliu de pe fața cardului este una dintre cele mai frecvente sesizări venite din partea posesorilor CEI, potrivit HotNews.ro. Până acum, aproape 900.000 de români au trecut la noul act de identitate, care are dimensiunea unui card bancar și standarde avansate de securitate. Acesta ar trebui să îți permită să faci atât dovada identității, cât să ai și acces la servicii digitale, prin certificatul de semnătură electronică stocat pe cip. Adresa de domiciliu nu mai figurează vizibil pe card, fiind stocată exclusiv pe cipul electronic. Autoritățile susțin că măsura protejează datele personale, limitând expunerea la riscuri precum furt de identitate sau hărțuire. În plus, adresa, un element care se schimbă frecvent, poate fi actualizată digital, fără emiterea unui nou act de identitate. Problema majoră este, însă, lipsa infrastructurii. Majoritatea instituțiilor publice și private nu dețin cititoare electronice capabile să acceseze aceste informații. DGEP confirmă că au fost depuse numeroase sesizări, în special privind „lipsa infrastructurii necesare la nivelul instituţiilor publice și de drept privat pentru citirea informației privind domiciliul”, precum și dificultăți în utilizarea semnăturii electronice avansate: „În evidențele DGEP au fost înregistrate sesizări și solicitări din partea cetățenilor și a unor instituții privind diverse aspecte legate de utilizarea noilor CEI, printre cele mai frecvente aspecte semnalate regăsindu-se lipsa infrastructurii necesare la nivelul instituțiilor publice și de drept privat pentru citirea informației privind domiciliul, informație care nu se mai regăsește pe forma tipărită a CEI, ci în suportul de stocare electronică (cip), respectiv pentru semnarea documentelor utilizând certificatul pentru semnătură electronică avansată, emis de MAI”, a transmis Ministerul de Interne.