Vacanțe la jumătate de preț în 2023. Care sunt cele mai populare circuite

by Andreea Radu

Sute de oferte vor fi prezentate la un târg online weekend-ul acesta. Cele mai populare circuite sunt Veneţia, Nordul Italiei, Elveţia, Coasta de Azur şi Croaţia, cu preţuri între 300 şi 600 de euro. Unele dintre cele mai mai reduceri sunt la excursii în Japonia, Peru şi insulele britanice, scrie b1tv.ro.
Românii care vor să meargă în vacanță pe litoralul românesc în sezonul estival 2023 au posibilitatea de a-și rezerva sejururi cu reduceri de până la 57%.
Peste 200 de unități de cazare, din toate categoriile de confort și din toate stațiunile de la Marea Neagră, participă la un târg de turism online derulat în perioada 22-26 februarie. Prețurile pornesc de la 37 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord.
În intervalul 22-26 februarie, cei care vor să-și rezerve o vacanță pentru sezonul estival 2023 pe litoralul românesc pot alege din sute de pachete turistice cu reduceri de până la 57%.
Astfel, tarifele încep de la 367 de lei pentru cinci nopți de cazare pentru două persoane la un hotel de 2 stele din Eforie Nord.
Pentru pachetele all inclusive, cel mai mic tarif pentru un sejur de 5 nopți de la un hotel de 3 stele în luna iunie este 1823 de lei pentru două persoane, iar la un hotel de 4 stele, în aceleași condiții, tariful pornește de la 2052 de lei.
Românii care vor să meargă la vară în Mamaia pot achiziționa pe durata târgului un sejur de 5 nopți cu prețuri ce pornesc de la 485 de lei la un hotel de 3 stele.
Cei care aleg stațiunea Eforie Nord pot rezerva un sejur de 5 nopți cu prețuri ce pornesc de la 369 de lei la un hotel de trei stele.
În luna iulie, în Mamaia se găsesc pachete ce costă de la 792 lei pentru două persoane, sejur de 5 nopți într-un hotel de 2 stele. Tot în luna iulie, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord, un cuplu trebuie să achite pentru 5 nopți de la 1090 lei, pachetul incluzând și acces gratuit la parcul acvatic, potrivit Observator.
Cei care rezervă un sejur în acest interval trebuie să plătească pachetul selectat până cel târziu luni, 27 februarie, iar sumele achitate sunt nerambursabile.

Facebook Comments