VA NINGE DE CRACIUN SI REVELION ? PROGNOZA METEO PANA LA SFARSITUL ANULUI

by Andreea Radu

Vremea va continua să se mențină frumoasă pentru această perioadă a anului, temperaturile maxime urmând să atingă și valori de 12-13 grade Celsius în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 14 – 27 decembrie 2015.
Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor apărea cel mai probabil după data de 22 decembrie, însă vor fi neînsemnate cantitativ.

În Banat, în perioada 15-17 decembrie, valorile termice vor fi în scădere și vor deveni apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de două până la 5 grade ziua și între -3 și 0 grade noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice, cu maxime de 8 – 13 grade și minime de 2 – 5 grade, în medie. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei. În prima săptămână de prognoză vor fi doar precipitații neînsemnate cantitativ, pe spații mici, ploi sau burnițe. Probabilitatea pentru precipitații, predominant sub formă de ploaie, va crește însă după data de 22 decembrie.

În Crișana, valorile de temperatură vor fi în scădere în perioada 15-17 decembrie și vor caracteriza o vreme normală pentru data calendaristică, cu maxime de până la 4 grade și minime de între -4 și -2 grade, în medie pe regiune. Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei din an, cu maxime de 6 – 12 grade și minime de la 1 grad până la 4 grade, în medie. Pentru ultimele zile din intervalul de referință este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei. La începutul intervalului de prognoză vor fi doar pe spații restrânse precipitații neînsemnate cantitativ, ploi sau burnițe. În perioada 17-19 decembrie precipitațiile, mai ales sub formă de ploaie, se vor semnala local, iar probabilitatea pentru precipitații va crește din nou după data de 22 decembrie.

În Transilvania, în perioada 14-17 decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de la un grad până la 4 grade ziua și între – 5 și -2 grade noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa peste cele climatologic specifice, cu maxime de 4 – 9 grade și minime de la -2 la +2 grade, în medie. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea nu vor coborî sub limitele normale ale datei. Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, local vor fi precipitații mixte cu caracter trecător și slabe cantitativ. Ulterior, după data de 22 decembrie, este estimată o creștere a probabilității pentru precipitații.
Sursa: antena3.ro
Facebook Comments