Utistul Aly Abeid a jucat doar o repriză și Mauritania mai are șanse mici de calificare

by Sorin Haut

Fundașul stânga al UTA-ei, Aly Abeid, a jucat o singură repriză în partida pe care Mauritania a pierdut-o cu 3-2 în fața Angolei. Căpitan, Abeid  a ratat o ocazie importantă în debutul partidei, iar la pauză a fost înlocuit. Șansele de calificare în optimi a naționalei utistului au devenit foarte mici, după ce și în runda inaugurală din Grupa D aceasta a pierdut cu 1-0 cu Burkina Faso. Tot în etapa a doua, Burkina Faso a remizat, 2-2, cu Algeria.

Ultimul meci al Mauritaniei este programat marți, de la ora 22, împotriva Algeriei, când e nevoie de victorie pentru a mai spera la locul trei în grupă. Chiar dacă va părăsi competiția, Abeid nu va reveni imediat la Arad, el solicitându-i o săptămână de odihnă lui Mircea Rednic, una în care și-ar și putea negocia plecarea la o altă echipă încă din această iarnă, lui expirându-i contractul cu UTA în iunie.

Facebook Comments