UTA vrea să lege a treia victorie la rând din Liga 1, luni, cu Gaz Metan Mediaş

by Sorin Haut

UTA a legat două victorii consecutive în Liga 1, cu Chindia şi la Botoşani și a urcat pe locul 5 în clasament, pe poziţie de play-off!  Învinsă doar o dată în primele nouă etape ale stagiunii şi neînvinsă în precedentele cinci partide, echipa lui Gyuszi Balint vrea să menţină seria pozitivă şi după meciul de luni, ora 20:30, cu Gaz Metan Mediaş. Adversara arădenilor a furnizat marea surpriză în runda trecută, când a câştigat cu 2-1 pe terenul campioanei CFR Cluj şi vine la Arad cu un moral la fel de bun ca al UTA-ei. Cu fostul mare fotbalist portughez Jorge Costa la timonă, medieşenii s-au deblocat în Gruia, întrerupând astfel o serie negativă, de cinci etape fără victorie, cu patru înfrângeri şi un egal! Revenind la UTA, dincolo de rezultate, jocul colectiv este în creștere, iar unii jucători au reuşit şi ei să îşi crească nivelul, după un început ezitant de campionat. Constanţa în joc şi atitudinea sunt atuurile “Bătrânei Doamne”, care excelează în special prin puterea grupului şi mai puţin datorită individualităţilor, deşi Iacob, Benga, Albu sau Denis Rusu sunt exemple bune. Altfel, Tomozei, Ilie, Melinte și Balauru s-au pregătit normal de la începutul acestei săptămâni și toți pot fi variante cel puțin pentru banca de rezerve la meciul cu Gaz Metan.

Balint avertizează: „Să ne păstrăm atitudinea şi concentrarea”

Miculescu s-a antrenat normal abia pe finalul săptămânii şi rămâne incert, în vreme ce Pleaşcă, încă nerefăcut complet şi Hora, abia revenit după infecţia cu Covid-19, vor urmări probabil meciul din tribune. Pentru mine e important să menținem această creștere în joc. Eu zic că față de acum o lună sau două, jocul nostru a cunoscut progres, creștere în consistență și bineînțeles lucrurile acestea se văd și în clasament. Într-adevăr, am reușit o succesiune de rezultate bune, am reușit să legăm două victorii, ceea ce ne doream ca prim obiectiv, dar, per ansamblu, nu am realizat încă nimic. E foarte important să ne păstrăm atitudinea, concentrarea și, până la urmă, modestia, să muncim, să băgăm capul în pământ și să încercăm să scoatem maximum din fiecare partidă care va urma”, este de părere Laszlo Balint, antrenorul care vrea să readucă UTA între cele mai bune echipe din ţară.

Infirmeria UTA-ei, tot mai goală

Pentru a se menţine în zona play-off-ului şi după această a zecea etapă, echipa arădeană are nevoie de victorie, mai ales că urmează, după pauza de două săptămâni, o serie incredibil de grea, cu deplasări la CFR Cluj şi FCSB şi apoi meci acasă cu CSU Craiova. Meciul UTA – Gaz Metan se joacă luni, ora 20:30, pe stadionul  “Francisc Neuman”. După cum bine se ştie, spectatorii continuă să nu aibă acces pe stadioane, ca urmare a pandemiei de coronavirus. Partida va putea fi urmărită pe micile ecrane, la Digi Sport, Telekom Sport şi Look. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments