UTA trebuie să întrerupă miercuri, la Suceava, seria eliminărilor rușinoase din Cupa României

by Sorin Haut

UTA vrea să spele rușinea ultimelor participări în Cupa României la fotbal, iar prima ocazie de a demonstra asta este chiar meciul de debut al arădenilor în ediția din acest an, cel din play-off-ul competiției, cu Foresta Suceava. Echipa din nordul Moldovei pregătită de fostul stelist Dorin Goian este lider în seria sa din Liga a III-a, dar diferența de două eșaloane ar trebui să își spună din plin cuvântul pe stadionul Areni din Suceava, mai ales că Ilie Poenaru a anunțat că UTA abordează foarte serios Cupa, un al doilea obiectiv al echipei în acest sezon. Cum arădenii au rămas cam datori în campionat, unde nu prea sunt în grafic în privința luptei la play-off, așteptăm o reacție rapidă și o calificare. Foresta este o nucă tare acasă, a eliminat în Cupă vecinele Somuz Fălticeni și Dante Botoșani și vrea să repete performanța din 2020, când a ajuns în optimi eliminând Mediașul, echipă ce evolua pe atunci în Liga 1! În campionat a început excelent, cu 13 puncte din 15 posibile în seria I din eșalonul terț, clasându-se pe primul loc, cu golaveraj de 11-2, în fața unor echipe precum Ceahlăul Piatra Neamț, Bucovina Rădăuți, CSM Bacău sau Somuz Fălticeni. “Bătrâna Doamnă”, de două ori câștigătoare a Cupei României în istoria sa, traversează munții spre nordul Moldovei și trebuie să confirme statutul de favorită.

Lista neagră: Sănătatea Cluj, CS Zlatna, Becicherecu Mic, CS Afumați, CSO Filiași…

Cu toate că istoria recentă nu o susține: a fost eliminată din competiție în ultimele două ediții mereu de echipe aflate cu un eșalon sau chiar două mai jos: Universitatea Cluj, pe când trupa de pe Someș juca în Liga a II-a și CSO Filiași, marea surpriză din Liga a III-a, de fiecare dată UTA aflându-se în Liga 1, sub comanda lui Laszlo Balint! Alte episoade deloc plăcute din Cupă, în ultimii 15 ani, sunt eliminările din sezoanele 2016/2017, 1-2 cu Fortuna Becicherecu Mic, 2017/2018, 2-5 cu CS Afumați, dar poate cea mai rușinoasă ieșire din competiția KO s-a consemnat în 2007, când UTA, pe atunci tot în prima ligă, sub comanda lui Marius Lăcătuș, era eliminată de Sănătatea Cluj, aflată pe ultimul loc în Liga a III-a! A urmat peste doi ani, în 2009, un alt episod nefericit, 2-2 și eliminare la penalty-uri cu CS Zlatna, o altă divizionară C! Oficialii „galben-verzilordin Suceava profită de meciul de Cupă, cu UTA și au pus în vânzare bilete la un preț destul de mare: 35 de lei! Echipa arădeană trebuie să gestioneze bine această săptămână, pentru că după disputa de miercuri, ora 16 (FRF.tv), cu Foresta Suceava, urmează duminică, ora 18:30, deplasarea din cadrul etapei a 12-a a Superligii, din fieful liderului Farul Constanța. Mai jos aveți programul complet al celorlaltor meciuri din play-off-ul Cupei României, de miercuri, 28 septembrie, plus televizări:

Cupa României Betano, play-off:

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:00

Jiul Petroșani – Oțelul Galați (Digi, Prima, Orange)

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:30

CS Ocna Mureș – CSM Slatina

Gloria Bistrița-Năsăud – Unirea Slobozia

CSM Reşiţa – CS Mioveni

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 18:45

CSC Șelimbăr – Petrolul Ploiești (Digi, Prima, Orange)

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 21:30

CS Afumați – Rapid București (Digi, Prima, Orange).

Facebook Comments