UPDATE UTA dă lovitura cu puştiul Vulturar! Arădeanul ajunge în Serie B

by Sorin Haut

UPDATE: Cluburile UTA şi Lecce, din Italia, au căzut de acord asupra unui transfer, în ultima zi de mercato! Aşadar, Cătălin Vulturar va ajunge la Lecce, în Serie B! Se pare că cei de la UTA nu vor să dezvăluie suma de transfer, probabil mai mică decât cea vehiculată în presa din Italia, 500 de mii de euro! Ar exista însă bonusuri de performanță, clauze, dar și un procent dintr-un viitor transfer, ca şi în cazul lui Man, transferat la FCSB. Iată că UTA realizează un transfer spectaculos, iar Vulturar ajunge să evolueze în liga a doua din Peninsulă, mutare avantajoasă pentru ambele părţi. Să vedem dacă arădeanul va şi reuşi să se impună şi să joace pentru echipa din sudul Italiei, sau va fi împrumutat, aşa cum de regulă procedează cluburile italiene cu fotbaliştii tineri. Transferul nu a fost încă oficializat, dar în orele următoare e aşteptat anunţul.

Ştire iniţială:

Conform Gazzetta dello Sport, Lecce, formație retrogradată în această vară din Serie A, negociază transferul lui Cătălin Vulturar, component al primei echipe a UTA-ei și căpitan al României U17. Tot publicația italiană scrie că UTA ar cere 500 de mii de euro în schimbul tânărului mijlocaș, care a debutat în Liga a II-a la 14 ani sub comanda regretatului Ionuț Popa, într-un meci contra celor de la Farul Constanța. Greu de crezut, totuşi, că italienii vor plăti banii respectivi pentru Vulturar, care deşi e promiţător, nu a confirmat decât la nivel juvenil. Dacă ar obţine jumătate de milion de euro în schimbul lui Vulturar, chiar dacă banii ar veni în tranşe, UTA ar da o lovitură financiară importantă, atâta timp cât pe Man, fotbalist remarcat la acea vreme în Liga 2, a luat doar aproximativ 400 de mii de euro de la FCSB.

La lotul U17 sau în avionul spre Italia?!

E adevărat că şi-a păstrat şi un procent la un eventual transfer, iar arădenii se pot alege oricând cu cel puţin un milion de euro. Astăzi, Vulturar ar trebui să se prezinte la lotul U17, dar planurile se pot schimba, în funcţie de posibilitatea unui transfer. În vârstă de 16 ani, Vulturar este impresariat de Cătălin Sărmăşan, a susţinut anul trece teste şi la Liverpool, la echipa U16 a „cormoranilor”, dar nu a fost păstrat. Să vedem dacă puştiul UTA-ei va reuşi să se transfere în Peninsulă în ultima zi de mercato.

Facebook Comments