UTA trece de Farul şi e campioană de toamnă, în Liga a II-a!

by Rusu Flavius

UTA a încheiat turul cu o victorie, 1-0 cu Farul şi chiar şi fără restanţa cu Chiajna, de marţi, şi-a asigurat deja titlul de campioană de toamnă în Liga a II-a! Încurajaţi de un stadion aproape plin, peste 3.000 de spectatori luând cu asalt Aradul Nou, “roş-albii” au obţinut astăzi, pe Motorul, un nou succes fără gol primit, după o prestaţie nu foarte solidă, dar suficientă pentru a-şi apropia cele trei puncte. Trupa lui Ianis Zicu şi-a confirmat statutul de echipă ce are “rău de deplasări”, unde e foarte timidă. Practic, “marinarii”  s-au mulţumit să apere un 0-0 fragil, fără să pună aproape deloc probeleme apărării arădene. UTA a dominat în prima repriză, având posesie superioară, dar a fost neinspirată la ultima pasă şi chiar şi la finalizare, Buhăcianu ratând două ocazii bune, în minutele 10 şi 44, când a tras alături, din careu. Până la urmă, golul a căzut la cinci minute după pauză, atunci când activul Ursu a marcat cu un şut plasat, din 16 metri, făcând inutil plonjonul ex-dinamovistului Muţiu.

Ursu aduce trei puncte mari!

Kanda a căzut în careu în minutul 54, dar a văzut doar galben pentru simulare, pentru ca în minutul 69 Muţiu să îi ia de puţin faţa lui Buhăcianu, scăpat singur. Cu Oroian şi Ursu foarte buni pe benzi şi cu o apărare sigură, coordonată din spate de Iacob, UTA a conservat fără mari emoţii avantajul minim. Farul a încercat ceva pe final, doar prin faze fixe, dar utiştii le-au rezolvat cu calm şi ultimul fluier al arbitrului a declanşat fiesta la UTA, care încheie turul de campionat pe primul loc şi cu o restanţă în plus! Laszlo Balint a început partida de astăzi în formula: Iacob – Tomozei, Melinte, Ilie, Bustea – Oroian, Isac (78 Hrezdac), Lorenzi, Ursu – Rus (88 Ioniţă), Buhăcianu (93 Moise).

Marţi e restanţa cu Chiajna

UTA face 35 de puncte şi se distanţează la patru lungimi peste Mioveni şi Rapid, respectiv cinci peste Petrolul. Rivalele arădenilor mai trebuie să joace în actuala etapă, cu excepţia rapidiştilor (n.n. au stat în această rundă), care au însă şi ei o restanţă, miercuri la Călăraşi. Cert e că indiferent ce fac restul echipelor, UTA e campioană de toamnă! Urmează încă trei meciuri complicate: marţi, ora 14, la 48 de ore după duelul cu Farul, tot acasă în faţa Chiajnei, apoi duminică, la Călăraşi şi pe 8 decembrie, în ultimul derby al anului, cu Petrolul!

 

 

 

Facebook Comments