UTA trebuie să improvizeze în atac, dar Rednic este optimist: „A venit timpul să câștigăm la Sibiu!”

UTA trebuie să improvizeze în atac, dar Rednic este optimist: „A venit timpul să câștigăm la Sibiu!”
UTA are mari probleme în atac înaintea deplasării de vineri, ora 17, de la Sibiu, meci ce deschide etapa a 24-a din SuperLiga. Mircea Rednic trebuie să se descurce fără atacanții cu care a început meciul cu FCSB. Agustin Vuletich va ieși din circuit pentru o bună perioadă de timp, după ce a ieșit accidentat pe finalul primei reprize cu campioana României. Surpriza neplăcută vine de la englezul Shaynon Harrison, care s-a „rupt” și el după primele minute oficiale pentru UTA. Prin urmare, singurul atacant de meserie din lotul ce pleacă astăzi spre Sibiu este Daniel Zsori! „Situația lotului nu prea e roză, avem de suferit după cele trei antrenamente pe sintetic. Vuletich e out pentru trei săptămâni, cel puțin. Harrison simte și el pe aductori ceva, nu va face deplasarea pentru meciul acesta, sper să putem să-l avem la meciul de la Iași. În atac iar o să improvizăm, nu am ce să fac. Dar ne descurcăm, nu e o problemă, sunt Costache, Zsori, chiar și Omondi care poate să joace acolo. Avem copii, plecăm cu vreo șase underi, între care patru încă nu au debutat. E o perioadă mai dificilă, dar o s-o trecem cum am mai făcut-o și în trecut”, afirmă Rednic, care nu va conta pe Cibin nici pe Fabry, cu gândul tot mai mult la plecarea încă din iarnă la Universitatea Cluj, dar nici pe Benga și Dumiter, pe margine după operațiile suferite. Vuletich și Harrison sunt accidentați, Zsori este singurul atacant de meserie Singura veste bună este revenirea în programul echipei a belgianului Van Durmen, care face deplasarea la Sibiu. Pe de altă parte, deși a sosit la Arad, senegalezul Khadim Rassoul încă nu are drept de joc. „Fundașul central a semnat, așteptăm să rezolvăm problema cu viza de ședere, sper că în maximum două săptămâni să rezolvăm. Ieri a fost la antrenament, este ok. Nu a mai jucat din luna mai, dar s-a antrenat cu o echipă în Franța, cu Ajaccio. S-a antrenat de două luni acolo, a făcut vizita medicală, e ok, sâmbătă va intra cu grupul”, a spus Rednic despre fundașul senegalez de picior stâng. Antrenorul UTA-ei a anunțat că l-a ratat în această perioadă de transferuri pe Arthur Ioniță, mijlocașul central de 34 de ani cu trecut în Serie A, la Hellas Verona, Cagliari și Benvento și care ajunsese în Serie C, la Lecco. Acesta își dăduse inițial acordul de transfer la Arad, dar în ultimul moment a virat spre o altă echipă de eșalon terț din Peninsulă, Triestina. Revenind la meciul de la Sibiu, cu Hermannstadt, tehnicianul arădean se așteaptă la un meci greu, în fața unei echipe cu calitate, dar pe care spune că UTA nu are cum să îl acordeze decât la victorie: Rednic: „O echipă bine organizată, au calitate și soluții ofensive” „Și la ei au fost schimbări la început de sezon, apoi au venit rezultatele și au moral foarte bun acuma. Ca joc, o echipă bine organizată, au și calitate, au soluții, mai nou am văzut că joacă cu trei pe fund. Au o abordare foarte ofensivă, dar au și ei probleme, se creează spații și trebuie să profităm. A venit timpul să câștigăm la Sibiu, ținând cont și de situația noastră din clasament, e clar că mergem după trei puncte. Dacă vrem să fim sus și să ne și îndepărtăm de zona roșie trebuie să facem puncte. Chițu și Stoica sunt punctele lor forte din atac, nu trebuie să le dăm spații, au Balaure, Murgia, destui jucători de calitate, așa că trebuie să fim atenți.” La Sibiu și-au anunțat prezența și mulți suporteri utiști, inclusiv galeria, revenită lângă echipă după boicotul de aproape patru luni. Cele două echipe sunt vecine de clasament: Hermannstadt e pe 9 și are 30 de puncte și speră chiar la play-off, de care o despart acum cinci lungimi, iar UTA ocupă poziția a 10-a, cu 26 de puncte, la un punct peste locul 13, ocupat de Slobozia, care duce la baraj. (foto: UTA Arad, facebook)