Fără soluţii, UTA ar putea relua campionatul tot pe Motorul

by Sorin Haut

Situaţia bazelor sportive şi a terenurilor e tot mai complicată în Arad, iar întârzierea lucrărilor la noul stadion, plus starea deplorabilă a gazonului de pe “Motorul” pune UTA într-o situaţie delicată, iar asta din nou într-un moment favorabil, în care echipa a terminat turul Ligii a II-a pe locul doi, promovabil direct. Chiar dacă la finele anului trecut se vorbea tot mai mult de mutarea echipei pe “Gloria”, planurile sunt complicate, asta pentru că vremea potrivnică şi timpul scurt rămas până la reluarea campionatului fac imposibile lucrările acolo, unde ar trebui să apară vestiare, tribune, plus în mod normal un gazon nou.

“Gloria” rămâne varianta de avarie

În aceste condiţii, managerul UTA-ei, Alexandru Meszar, crede că UTA va începe returul tot pe “Motorul”: “Am înţeles că Primăria va ieşi la începutul săptămânii viitoare cu un comunicat legat de bazele sportive, se va lămuri exact cum stau lucrurile. Din ce cred eu, vom relua campionatul tot pe “Motorul”, după care ulterior ne-am putea muta pe Gloria”, ne-a declarat Meszar. În aceste condiţii, sunt şanse mari ca echipa fanion să joace tot în mocirlă şi din martie încolo, asta datorită lipsei de viziune şi strategie a administraţiei locale. UTA se reuneşte luni, 16 ianuarie, de la ora 11, la stadionul Motorul.

Facebook Comments