UTA și Pecica își vor disputa la Oradea ultimele meciuri din grupele Cupei României

by Sorin Haut

UTA și Progresul Pecica, echipele arădene implicate în Cupa României la fotbal, au aflat când vor juca și în ultima etapă din grupe. Și pentru că ambele au nevoie de nocturnă au decis să joace pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea. UTA o va întâlni pe FC Voluntari marți, 5 decembrie, de la ora 19, iar partida Progresul Pecica – Corvinul Hunedoara va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 17. Așadar, ambele dueluri se vor disputa pe vechea arenă din orașul de pe Criș, care va găzdui din nou trei partide într-o perioadă destul de scurtă. Și asta pentru că, pe lângă meciurile de Cupă, UTA va juca tot acolo și partida cu FC Hermannstadt, programată sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 14.

Confruntarea contează pentru runda cu numărul 18-a a SuperLigii. După disputarea primelor două etape din Cupă, UTA ocupă locul 3 în Grupa D, cu 3 puncte, și e obligată să o învingă pe FC Voluntari pentru a obține calificarea în sferturi. În Grupa A, Progresul Pecica e ultima, cu 0 puncte și nu mai are vreo șansă la calificare.

Facebook Comments