UTA și Lipova au aflat când joacă în play-off-ul Cupei. „Roș-albii” și-au anulat amicalul cu „U”!

by Sorin Haut

Federația Română de Fotbal și televiziunile au stabilit programul play-off-ului Cupei României la fotbal. Vorbim de ultimul tur înainte de alcătuirea celor patru grupe a câte șase formații, pe care UTA și Șoimii Lipova le pot accesa dacă trec de Foresta Suceava (în deplasare), respectiv Gloria Buzău (acasă). Așadar, „Bătrâna Doamnă” va juca miercuri, 28 septembrie, de la ora 16:30, la Suceava, cu doar patru zile înainte de confruntarea de la Ovidiu, cu Farul. În schimb, Șoimii este programată marți, 27 septembrie, pe noua arenă din Lipova, contra celor de la Gloria Buzău, echipa de pe locul 7 din Liga 2-a.

Meciurile echipelor arădene nu se vor vedea la TV

Trupa lui Adi Abrudean, a doua în seria a opta din Liga a III-a, are apoi doar trei zile la dispoziție să se pregătească de vizita Crișului Chișineu Criș. Sunt șanse mari ca nici una dintre cele două confruntări ale formațiilor arădene să nu fie transmisă de televiziuni. Celor 16 echipe calificate li se vor alătura cele mai bine opt echipe clasate în stagiunea precedentă a Ligii 1, actuala Superliga, pentru formarea grupelor Cupei României.

S-a anulat amicalul de sâmbătă, de la Oradea

Altfel, UTA nu va avea meci în weekendul liber provocat de acțiunile echipelor naționale. Amicalul dintre UTA și U. Cluj, ce ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, de la ora 12, la Oradea, a fost anulat de comun acord de cele două formații. Arădenii au șase jucători convocați la loturile naționale, plus câteva probleme medicale, iar cum și clujenii se confruntă cu accidentări, s-a convenit ca testul să nu mai aibă loc. (foto: UTA Arad, facebook)

Tabloul play-off-ului Cupei României:

Marți, 27 septembrie, ora 14:30

CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași

Marți, 27 septembrie, ora 16

Ripensia Timișoara – FC U Craiova 1948

Marți, 27 septembrie, ora 16:30

Șoimii Lipova – Gloria Buzău

Marți, 27 septembrie, ora 18:45

CSA Steaua București – Chindia Târgoviște

Marți, 27 septembrie, ora 19

Axiopolis Cernavodă – Minaur Baia Mare

Miercuri, 28 septembrie, ora 16

Jiul Petroșani – Oțelul Galați

Miercuri, 28 septembrie, ora 16:30

Foresta Suceava – UTA

CS Ocna Mureș – CSM Slatina

Gloria Bistrița-Năsăud – Unirea Slobozia

CSM Reşiţa – CS Mioveni

Miercuri, 28 septembrie, ora 18:45

CSC Șelimbăr – Petrolul Ploiești

Miercuri, 28 septembrie, ora 21:30

CS Afumați – Rapid București

Joi, 29 septembrie, ora 16

FC Brașov – FC Hermannstadt

Joi, 29 septembrie, ora 16:30

CSM Alexandria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

Joi, 29 septembrie, ora 18:45

Concordia Chiajna – Universitatea Cluj

Joi, 29 septembrie, ora 21:30

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București.

Celor 16 echipe calificate se alătură cele mai bine 8 echipe clasate în stagiunea precedentă a Superligii, pentru formarea grupelor Cupei României.

Facebook Comments