UTA și FCC UAV vs. restul lumii, la finanțările nerambursabile pentru sportul de performanță arădean!

by Sorin Haut

Centrul Municipal de Cultură Arad a dat publicității astăzi rezultatele celei de-a doua sesiuni de proiecte din cadrul programului Promovarea Sportului de Performanță 2022. Au fost aprobate 26 de proiecte, dar cinci dintre ele nu au fost finanțate, pentru că nu au întrunit punctajul minim. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți bani merg către principalele două echipe ale orașului, UTA, care din cei 1.600.000 de lei solicitați s-a ales cu 1.000.000, iar vicecampioana României la baschet feminin FCC UAV Arad, participantă în FIBA EuroCup Women, primește 700.000 de lei, cu 30 de mii mai puțin decât solicitase. În rest, sume infime, cele mai importante plecând spre Asociația Club Sportiv Gymteam Arad, 35.000 de lei pentru proiectul Gimnastica arădeană sport și performanță, Clubul Sportiv CS Westar Arad, 30.000 pentru proiectul Participarea în Campionatul Național de volei AII Feminin și Asociația Club Sportiv Academia de Tenis de Masă Daniela Dodean, 25.000 de lei pentru proiectul Academia Daniela Dodean – tenis de masă pentru toți. Au mai primit finanțări pentru diferite proiecte următoarele cluburi: Clubul Sportiv Atletico Arad, Asociația Sportivă Club Olimpia Bujac 1975, Clubul Sportiv Westar Arad, Asociația Club Sportiv Viitorul Arad, ACS Piroș Security Proiect, Asociația CS ProVolei Arad, Clubul Sportiv Cobra Arte Marțiale Arad, Asociația Județeană de Fotbal, Asociația Sportivă Șah Club Vados Arad, Asociația Club Sportiv Voința Arad, Asociația Club Sportiv Judo Arad și Asociația Club Sportiv Fortuna Arad.

UTA se alege cu peste 5,3 milioane de lei, iar FCC Baschet UAV cu 2,3 milioane

De asemenea, Centrul Cultural Județean a publicat rezultatele sesiunii cu numărul 2 de finanțări nerambursabile. Sportul de performanță a primit bani puțini, cu toate că a atras, ca de fiecare dată, cele mai multe proiecte. Au fost depuse 14 proiecte, fiind finanțate 11 dintre ele. Din totalul de aproape 1,2 milioane de lei pe care organizațiile sportive le-au solicitat, Centrul Cultural Județean Arad a dat 680 de mii de lei (56%). Cele mai mari finanțări le-au primit cei de la CS Baschet Arad, 200 de mii de lei, respectiv AFC UTA Arad, 180 de mii de lei. În primăvară, autoritățile locale au împărțit 7,82 de milioane de lei, mai mult decât dublu față de prima sesiune a lui 2021. UTA a luat, în prima sesiune, 4 milioane de lei, echivalentul a 800 de mii de euro, adică suma pe care o încasa după ambele sesiuni organizare anul trecut. La aceștia se adaugă milionul din sesiunea a doua de la CMCA și cei 330.00 de lei de la CCJA, din cele două sesiuni. Cealaltă formație arădeană importantă, FCC Baschet UAV Arad, s-a ales în prima parte a acestui an cu 1,3 milioane de lei, adică în jur de 260 de mii de euro, din prima sesiune, la care se adaugă cei 700 de mii de lei din a doua sesiune CMCA, plus 300 de mii de lei de Centrul Cultural Județean, din cele două sesiuni pe 2022.

 

 

Facebook Comments