UTA și Farul se înfruntă la Arad pentru a prelua șefia SuperLigii!

by Sorin Haut

UTA are derby de clasament cu Farul, iar în cazul unei noi victorii, sâmbătă, ar putea urca intermediar în fotoliul de lider al SuperLigii! Lucru valabil și pentru trupa de pe litoral, și ea în formă în acest debut de sezon. Antrenorul Adrian Mihalcea crede că echipa sa a înțeles importanţa meciului şi vrea să confirme încă o dată startul bun de campionat. De asemenea, obiectivul este de a rămâne neînvinsă în campionat, după cinci etape: „Important este să ne organizăm bine şi să avem acelaşi spirit şi combativitate. Avem avantajul că jucăm în faţa suporterilor, vom încerca să câştigăm acest joc, dar nu va fi deloc simplu. Îi respectăm pe cei de la Farul Constanţa, au câţiva jucători în mare formă, dar sperăm să găsim soluţiile pentru a-i bloca. Zicu este un antrenor ofensiv, care a reuşit să facă un mix între jucătorii cu experienţă şi cei tineri, din Academia lui Hagi, iar jocul celor de la Farul pare unul mult mai direct pe poartă”, a prefațat Mihalcea meciul de mâine.

Mihalcea nu are probleme de lot și vrea stadion plin

Tehnicianul utist şi-ar dori un stadion plin cu Farul, iar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă ținem cont de startul furibund al arădenilor. Pe de altă parte, UTA are prețuri mari la bilete, se anunță o nouă zi caniculară, dar traversăm și o perioadă de concedii: „Îmi doresc ca publicul să fie în număr cât mai mare prezent pe stadion. Împreună putem obţine rezultate importante. Şi chiar dacă unii ne văd echipa revelaţie a începutului de sezon, nu mă prea interesează acest aspect. Au trecut doar patru etape. Important este să menţinem această linie, să adunăm punct sau puncte şi să ne bucurăm la finalul campionatului de o performanţă bună. Am tot lotul la dispoziţie, înclusiv ultimul sosit, underul Vlăsceanu, aşa că am de unde să aleg, sper să fiu şi inspirat pentru a alcătui o formulă care să obţină un rezultat pozitiv cu Farul”.

UTA – Farul Constanța se joacă sâmbătă, ora 18:30, pe Arena Francisc Neuman și contează pentru etapa a cincea din SuperLiga. Cele două formații sunt vecine de clasament după patru runde: Farul e pe 3, cu 10 puncte, iar UTA o poziție mai jos, cu 8 puncte.

Facebook Comments