UTA și-a ratat și matematic obiectivul, iar Rednic șochează: ”În situația în care sunt eu mă descurc foarte bine!”
UTA a pierdut acasă cu Sepsi, scor 1-2 și a ratat de acum și matematic obiectivul declarat și asumat al conducerii și al lui Rednic, calificarea în play-off! La finalul partidei, Mircea Rednic s-a declarat nemulțumit de rezultatul final dar și de jocul prestat de către elevii săi. S-a plâns că nu are variante în lot, deși a transferat o duzină de jucători, doar că unii sunt sau se dau accidentați, iar alții nu au rezolvate actele.
”Normal că sunt supărat și dezamăgit, au fost două cadouri făcute de noi. Așa ca joc, prima repriză ne-am creat ocazii, dar noi vrem să marcăm de la trei metri, s-o băgăm în poartă de pe linie! Ei au avut două șuturi jumate și au câștigat. Nu reușim să marcăm. Mă deranjează, cei care greșesc, plătesc. Avem mulți jucători accidentați, am jucat cu Cristea fundaș dreapta și el e atacant. Mi-e ciudă, pentru că e o echipă care nu ne-a pus probleme, noi singuri ne-am pus.
Nu dau la poartă de frică să nu greșească. Se mai întâmplă, toată lumea greșește și în situația în care sunt eu mă descurc foarte bine. Acasă avem probleme mari. Problema e că băieții au o impresie prea bună despre ei. Trebuie să ai sânge în instalație, îmi pare rău să zic că un meci egal ar fi fost echitabil. Uite, cu puțin noroc au înscris. Sper să revină jucătorii și să fie mai bine, Sepsi nu ne-a pus probleme”, a spus Mircea Rednic la flash-interviul de după meciul cu Sepsi.
(Foto: Sport Pictures)